Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nunta la români – dai un ban, dar stai la vilă

Publicat in Adevarul, marți 14 iunie 2011 ·

Acum fix trei ani, Serviciul Permise Auto Argeş era luat la puricat de procurorii DNA. După zeci de percheziţii ca în filme, vreo şase poliţai în frunte cu însuşi şeful lor făceau cunoştinţă cu cătuşele.

Acuzaţia: luare de mită în formă continuată. Mai exact, oamenii legii prinseseră gustul capitalismului şi încercaseră o „privatizare” a Serviciului Pemise Auto. Dădeai banu şi deveneai şofer cu acte în regulă. Şpaga era proporţională cu gradul de cultură sau cu abilităţile psihice ale clienţilor. Analfabeţii şi handicapaţii scoteau mai mult din buzunar, cei apţi fizic, psihic şi intelectual „scăpau” cu 200 de euroi. După prinderea şi arestarea preventivă a poliţiştilor, implicaţi în cel mai mare scandal de corupţie din România, au ieşit la iveală vilele somptuoase ale acestora, maşinile de lux şi traiul de huzur pe care angajaţii statului îl duceau. Şi atunci s-au găsit instituţii să le ceară socoteală: de unde banii? Şi cum românii găsesc la toate o explicaţie, am aflat că nunta şi botezul pot fi afaceri mult mai profitabile decât punerea osului la muncă! Aşasar, fostul şef de la Permise Argeş Codruţ Vlăsceanu a invocat în instanţă, unde ANI încerca să-i confişte agoniseala, că averea familiei sale a crescut ca Făt- Frumos datorită nunţii fiicei sale şi a botezului nepoţelului. Aceste două evenimente ar fi adus familiei Vlăsceanu profituri de peste 250.000 de euro! Bună afacere, în condiţiile în care organizarea nunţii a costat doar 7000 de euro.

Un simplu calcul ne arată că profitul de la fericitul eveniment a fost de 35 de ori mai mare decât investiţia. De ce nu s-o fi făcut, în această situaţie, domnul Vlăsceanu organizator de nunţi? Bazele „afacerii” le cunoştea de la organizarea examenelor pentru obţinerea permiselor auto: veneau candidaţii dădeau „darul”, ca la nuntă. Singura diferenţă era că mulţi dintre cei promovaţi la rangul de şoferi de către me

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM Un nou val de praf saharian deasupra României

Ziua Constanta acum 25 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că în perioada 22 iunie, ora 12 – 24 iunie, ora 12, circulația aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf d

Crimă șocantă în Sibiu! Un bărbat a fost găsit mort în curtea unei biserici

Ziua Constanta acum 2 ore
Un bărbat de 40 de ani, din Șura Mare, a fost găsit mort în curtea unei biserici din Sibiu. Un trecător a observat cadavrul și a alertat autoritățile prin apel 112. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili identitatea autorului. Un bărbat de 40 de

UPDATE - ANM - Toată ţara, cu excepţia zonelor de litoral din Tulcea şi Constanţa, sub coduri galben, portocaliu şi roşu de caniculă, sâmbătă - HARTA / Instabilitate atmosferică în jumătate de ţară de sâmbătă, de la ora 15.00, până duminică dimineaţă

News.ro acum 40 minute
Toată ţara, cu excepţia zonelor de litoral din Tulcea şi Constanţa, se află sâmbătă sub coduri galben, portocaliu şi roşu de caniculă. În judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş, valul de căldură va fi persistent şi intens,

Administraţia Fondului pentru Mediu a publicat noi liste cu dosarele aprobate în cadrul Programelor Rabla Clasic şi Rabla Plus

Mediafax acum 45 minute
În cadrul Programului Rabla Clasic, au fost publicate noi liste care conţin 140 dosare aprobate pentru 389 autovehicule şi 10 motociclete. Pentru Programul Rabla Plus, a fost publicată o nouă listă care conţine 99 dosare aprobate pentru 176 autovehi

Cod roşu de caniculă în câteva judeţe şi în Capitală

Radio Mures acum o ora
Meteorologii au emis primul cod roşu de caniculă de vara aceasta.Vizate sunt astăzi judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş, unde temperaturile vor urca până la 39°, iar nopţile vor fi tropicale. Tot astăzi va fi cod portoca

41 de avioane militare chineze au fost detectate în jurul Taiwanului. E cea mai mare desfăşurare din acest an în jurul insulei

Ziare.com acum o ora
Ministerul Apărării din Taiwan a declarat, sâmbătă, că a detectat 41 de avioane chineze în jurul insulei, după mai multe intruziuni de la învestirea la Taipei a noului preşedinte, Lai Ching-te, informează AFP. Dintre aceste 41 de aeronave militare,

UPDATE - Trafic feroviar oprit temporar pe ruta Vadu Lat - Zăvestreni după ce locomotiva unui tren privat de marfă s-a defectat. Trei trenuri de călători staţionează în gările adiacente / Traficul a fost reluat la 9.30

News.ro acum o ora
Traficul feroviar este oprit temporar sâmbătă, pe ruta Vadu Lat - Zăvestreni, după ce locomotiva unui tren de marfă s-a defectat. Trei trenuri de călători staţionează în gările Vadu Lat, Grădinari şi Videle.

Vrancea - Autocar cu 59 de pasageri, înmatriculat în Bulgaria, răsturnat pe DN2. Patru persoane, inclusiv un copil, rănite uşor / Şoferul vehiculului ar fi adormit la volan - FOTO

News.ro acum 5 ore
Patru persoane, inclusiv un copil, au fost rănite uşor după ce un autocar cu 59 de pasageri, înmatriculat în Bulgaria, s-a răsturnat pe Dn2, în apropierea localităţii Pufeşti, din judeţul Vrancea. Şoferul vehiculului ar fi adormit la volan. ”Prin ap

România – Belgia se joacă AZI la Koln! Toate detaliile despre partida de la Euro 2024

Gandul acum 2 ore
Romănia, condusă de pe margine de Edi Iordănescu, va evolua, sâmbătă, de la ora 22.00, la Koln, în compania Belgiei, în al doilea meci din grupa E de la Campionatul European de fotbal. Tricolorii au nevoie de un punct în ultimele două meciuri, cu Be

Euro 2024. Ziua în care milioane de români stau cu ochii pe Echipa Naţională: România întruntă Belgia. Se fac toate calculele: Un succes al României, sau chiar şi o remiză, le poate asigura tricolorilor prezenţa în optimi. Dacă România va învinge Belgia, în conturile FRF ar intra 12,75 mil. euro

Mediafax acum o ora
Una dintre cele mai mari surprize ale primei zile a fost înfrângerea Belgiei în faţa Slovaciei în Grupa E. Echipa lui Domenico Tedesco şi-a creat numeroase ocazii, dar nu a reuşit să le finalizeze, antrenorul recunoscând chiar el: „Nu pot spune echi

Vremea

București
acum

29°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/36°
lun.

21°/35°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

27°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/29°
lun.

20°/27°
mar.

16°/26°
Constanta
acum

26°
sâm.

19°/26°
dum.

20°/25°
lun.

19°/26°
mar.

22°/24°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/27°
lun.

18°/25°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

31°
sâm.

20°/38°
dum.

18°/32°
lun.

18°/31°
mar.

17°/30°