Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ploieşti: S-a dat liber la prescrierea de reţete compensate şi gratuite

Publicat in Adevarul, marți 14 iunie 2011 ·

Medicii de familie au întrerupt protestele, iar pacienţii cu boli cronice îşi vor putea primi reţetele, lunar, de la medicii de familie.

Prahovenii pot răsufla uşuraţi. Dacă la sfârşitul săptămânii trecute, aceştia erau informaţi că de săptămâna aceasta vor fi obligaţi să plătească consultaţia la medicul de familie, astăzi, oamenii au aflat că nu trebuie să mai scoată bani din buzunare pentru vizita la medicul de familie, dar şi că vor primi, din nou, reţete în regim compensat şi gratuit, după 14 zile de aşteptare.

Plafonul, eliminat

„În urma negocierilor repetate, s-a obţinut suspendarea temporară a protestului de nesemnare a contractelor de furnizare de servicii medicale în relaţie cu Casa de Asigurări. Bucuria pentru pacienţi este şi că a fost eliminată introducerea unui plafon de medicamente la medicul de familie, dar şi că pacienţii cu boli cornice pot fi consultaţi şi pot primi reţete, lunar, în funcţie de necesităţile lor", a declarat dr. Simona Schnealbach, preşedintele Colegiului Medicilor Prahova.

În plus, spun doctorii, consultaţiile la domiciliu pot fi efectuate fără limitări privind vârsta sau diagnosticul. „Eu mă bucur că primesc reţeta compensată pentru bolile de inimă de care sufăr. Dacă nu s-ar fi rezolvat această problemă, aş fi plătit cu peste 300 de lei, lunar. Şi cum şi soţul e bolnav, ne-ar fi costat medicamentele aproape 1.000 de lei", a spus Milica Ivan, o ploieşteancă înscrisă la cabinetul unui medic de familie din zona de Vest.

Nemulţumirile medicilor însă, nu au fost „şterse cu buretele". Multe dintre cerinţele doctorilor au rămas nerezolvate. „Nu s-a obţinut suplimentarea bugetului alocat cabinetelor şi au rămas neclarităţi în ceea ce priveşte obligativitatea gărzilor în centrele de permanenţă", a mai precizat Simona Schnelbach.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe pl

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum o ora
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Trump semnează legea privind criptomonedele stablecoin. Un pas important pentru integrarea acestora în economia americană

Mediafax acum 36 minute
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabilește reguli pentru criptomonedele stabile, numite stablecoin-uri. Această lege face posibil ca aceste monede digitale să fie folosite mai des pentru plăți și transferuri de

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 4 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Fostul preşedinte al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, inculpat din nou în ancheta privind legea marţială

News.ro acum 2 ore
Fostul preşedinte sud-coreean Yoon Suk Yeol, aflat în detenţie, a fost inculpat sâmbătă pentru noi acuzaţii, în contextul în care un procuror special continuă ancheta privind scurta sa declaraţie de instituire a legii marţiale, din decembrie, transm

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

CEO american din domeniul tehnologiei, suspendat după un concert Coldplay

Mediafax acum 36 minute
Când fețele lor celor doi apar pe ecranul gigant bărbatul și femeia se feresc brusc și se ascund de cameră. Pe internet s-au răspândit apoi informații conform cărora ambii sunt directori la compania Astronomer și zvonuri privind o aventură, stârnite

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 3 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Preşedintele USR Dominic Fritz: Romania is back. Gata cu secretomania şi cu limbajul de plastic

Ziarul Financiar acum 36 minute
Preşedintele USR, Dominic Fritz, a publicat sâmbătă un mesaj pe Facebook, în care oferă „concluzii din culise după vizita wow a preşedintelui Nicuşor Dan în Germania”. „Romania is back”, a scris el. „Romania is back (România s-a întors, n.r.). Germa

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum 3 ore
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Vremea

București
acum

27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

25°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°