Căruţaşul implicat în accidentul rutier din data de 10 iunie, în urma căruia Ştefan Dumitru, şeful Postului de Poliţie din Amzacea, şi subalternul acestuia, Petre Valerică, au ajuns la spital, s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Aflat internat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, comandantul Poliţiei din Amzacea a fost supus unei intervenţii chirurgicale.
În urma cercetărilor efectuate, lucrătorii Serviciului Rutier Constanţa au stabilit că vineri seara, pe drumul naţional 38, ce leagă municipiul Constanţa de oraşul Negru Vodă, a avut loc un accident rutier, incident în care a fost implicat, iniţial, conducătorul unui moped şi un căruţaş. Poliţiştii de la Rutieră spun că mopedul a lovit una dintre roţile căruţei, după care s-a răsturnat. Ştefan Dumitru, şeful Postului de Poliţie din localitatea Amzacea nu a mai putut evita mopedul aflat pe partea carosabilă, pe care l-a lovit, după care s-a oprit într-un copac. În Loganul Poliţiei se mai afla şi Petre Valerică, adjunctul lui Ştefan Dumitru. Ambii poliţişti au fost duşi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Sâmbătă, comandantul Poliţiei din Amzacea a fost supus unei intervenţii chirurgicale, în timp ce adjunctul său a fost externat. Rutieriştii spun că vinovat de producerea accidentului se face căruţaşul, deoarece nu avea voie să circule cu atelajul hipo pe drumul naţional. De altfel, pe numele individului a şi fost deschis un dosar penal. Urmează ca expertiza să stabilească circumstanţele în care a avut loc accidentul, precum şi gradul de vinovăţie al fiecărui conducător implicat. Precizăm că Petre Valerică a fost şeful Poliţiei din Bărăganu. Poliţistul a fost cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals material în înscrisuri oficiale, însă a fost scos de sub urmărire penală, întrucât faptele comise