După meciurile cu Brazilia şi Paraguay, ultimul adversar în calea vacanţelor "tricolorilor" era să fie erupţia vulcanică ce a bulversat traficul aerian în America de Sud. Din fericire, Torje & Co. au ajuns acasă la timp.
Vulcanul Puyehue din Chile nu a amînat, pînă la urmă, revenirea echipei naţionale în ţară: "tricolorii" au aterizat istoviţi ieri, la 17.25, pe aeroportul Otopeni, adoptînd faţă de presă o tăcere similară cu cea din fotbalul practicat de ei peste Ocean.
Mai puţin decît o echipă...
Primul care a părăsit aeroportul a fost Adalbert Kassai, urmat la cîteva minute de Ştefan Iovan şi Emil Săndoi: primul a luat-o în stînga, urmat de medicul Pompiliu Stoica, al doilea în dreapta, secondat de Bogdan Stelea. De parcă s-ar fi întors din sejurul petrecut într-un grup alcătuit aleatoriu de organizatori.
"N-am ce să vă spun, să vorbească cei care se ocupă", s-a scuzat selecţionerul de conjunctură Emil Săndoi, confirmînd însă că Marica a rămas la Frankfurt, unde avionul "tricolorilor" a făcut escală.
... şi "nişte fotbalişti"
Pe rînd, Tătăruşanu, Zicu, Torje şi restul companiei au refuzat să facă vreo declaraţie. Mai mult, Alexe şi Cristi Tănase au replicat cu un rînjet a pagubă: "Mulţumim, nu!". Jucătorii s-au urcat grăbiţi în taxiuri cu direcţia Mogoşoaia, fiecare pe cont propriu, după ce şi în aeroport cei mai mulţi păreau a fi fost doar colegi în cursa de linie cu Papp sau Ţucudean.
Un puşti de şapte-opt ani, mirat de blitzuri, cu voce curioasă: "Tati, cine sînt ăştia?" După un oftat adînc, bărbatul răspunde: "Nişte fotbalişti".
"Turneul din America de Sud a fost făcut în urma unei discuţii cu Răzvan Lucescu, n-am înţeles de ce el i-a lăsat pe Mutu, Raţ sau Săpunaru să rămînă acasă. Tamaş n-a venit la avion, n-a fost învoit de nimeni" (Mircea Sandu, preşedinte FRF )
"Naţionala nu s-a făcut de rîs cu Paraguay!