Scade impozitul pentru cei care deţin mai multe case şi maşini cu o capacitate cilindrică mare. Taxa de solidaritate, cum a fost numită anul trecut revine la valorile anterioare, din ianuarie 2012. Asta dacă Guvernul nu se răzgândeşte între timp.
Impozitul scade chiar şi de patru ori, în cazul celor care au mai multe case. Dacă acum pentru a treia casă plătiţi 300%, de la anul, impozitul va fi de numai 75%. Asta înseamnă că pentru un apartament de două camere ca a treia locuinţă nu o să mai plătiţi 440 de lei, ci 192 de lei.
Scad, de asemenea şi impozitele pentru maşinile cu motoare de peste două mii de centimetri cubi. Acestea se dublaseră vara trecută. De la anul, cine deţine o maşină puternicăşi a plătit pentru ea un impozit de aproape o mie de lei, plăteşte jumătate.