O importanta sursa de informatii cu privire la moda podoabei capilare in Evul Mediu o constituie colectia de memorii ale calatorilor straini prin Tarile Romane.
In Banat, conform lui Francesco Griselini, barbatii romani purtau "parul lung, cu carare pe frunte, atarnand pe tample atat de jos, ca de multe ori ajunge cu o jumatate de palma pana sub barbie; în unele tinuturi se socoteste drept o frumusete cand il innoada de varfuri". Taranul roman din Bucovina este reprezentat in stampele de epoca cu barba si plete bogate ce trec de umeri, iar cei din Oltenia sunt infatisati într-o harta din 1719 avand parul foarte lung, ajungand pana aproape de coate.
In antiteza cu imaginea romanilor cu plete apare portretul muntenilor realizat de Anton Maria del Chiaro, care nota ca acestia poarta parul scurt, in timp ce membrii clerului obisnuiesc sa-l poarte lung. In schimb, laicii poarta fie barba, fie mustata.
In randul barbatilor din elita societatii medievale romanesti, portul podoabei capilare a fost influentat de obiceiurile comunitatilor cu care romanii au intrat in contact.
Pentru perioada de pana in secolul al XVII-lea, informatiile provin exclusiv din portretele si frescele realizate in epoca. In Tara Romaneasca, pana la sfarsitul secolului al XVI-lea, s-a purtat preponderent parul lung, trecut de umeri, asa cum stau marturie frescele bisericesti contemporane. Dintre domnii care au in acest mod podoaba capilara pot fi amintiti Vlad Tepes, Radu Paisie, Radu cel Mare sau Mircea Ciobanul. In Moldova, in schimb, parul lung s-a purtat mai rar si doar pana în jurul anilor 1570-1580, exponenti ai acestei mode fiind Stefan cel Mare, Bogdan al III-lea si Stefan al IV-lea. Mai des a fost preferat parul scurt, acest port fiind folosit de domnitori precum Petru Schiopul.
Totusi, moda care a persistat in întreg Ev Mediu romanesc a fost cea a parului pu