Alexandra Maghiar a absolvit, săptămâna trecută, secţia de Jurnalism a Facultăţii de Litere din Baia Mare. Viitoare jurnalistă, Alexandra a fost toată viaţa o împătimită a judo-ului.
La şapte ani a păşit pentru prima dată pe tatami. „M-am apucat de sport în urma unei întâmplări nefericite. Abia începusem clasa I şi am avut un incident cu un coleg de clasă, care s-a lăsat cu bătaie. Era mai puternic decât mine, aşa că am ieşit cam şifonată. Am suferit toată ziua, nu neapărat din cauza durerilor fizice cât, mai ales, de ciudă că m-a bătut. Când s-a întors tata de la serviciu l-am rugat să mă ducă la o sală de sport unde să învăţ să mă bat ca băieţii. M-a refuzat spunându-mi că fetiţele nu au voie să se bată“, povesteşte Alexandra. În loc să o liniştească, refuzul tatălui a înverşunat-o şi mai mult, aşa că s-a dus singură la sala de judo a Clubului Sportiv Unio. Conştiincioasă şi ambiţioasă a renunţat treptat la jocurile copilăriei, la prieteni, preferând sala de antrenamente care a devenit a doua ei casă. „Mulţumită sportului, am avut o copilărie frumoasă. Aveam antrenamente zilnic, iar la sfârşit de săptămână alergam împreună cu colegii pe digul Someşului“, mai spune Alexandra. Pe măsură ce a crescut au început competiţiile. În cei 11 ani de judo de performanţă a participat şi a obţinut medalii la o serie de competiţii zonale, naţionale şi internaţionale. De una dintre ele îşi aminteşte în mod deosebit. „A fost cel mai greu concurs la care am participat vreodată. Se întâmpla în anul 2005, la Campionatele Naţionale, la Oradea. În timpul celui de-al doilea meci, mi-am luxat umărul drept, iar medicii mi-au interzis să mai lupt. N-am renunţat, am stâns din dinţi şi, în ciuda durerilor cumplite, am luptat în continuare şi, în final, m-am clasat pe locul al III- lea. Atunci consider că fost cea mai mare victorie a mea“, este de părere Alexandra.
Vrea să devină p