Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PDL şi UDMR, dezacord în reorganizarea administrativă după şedinţa coaliţiei

Publicat in Romania Libera, marți 14 iunie 2011 · ·

Liderii PDL şi cei ai UDMR, reuniţi în şedinţa coaliţiei, nu au ajuns la un acord privind proiectul de reorganizare administrativă a ţării, reprezentanţii formaţiunii maghiare spunând în timpul discuţiilor că nu au susţinere din teritoriu pentru modificarea propusă de către PDL, anunţă Mediafax.

"Liderii UDMR nu au acceptat proiectul PDL, spunând că nu au susţinere din teritoriu", au declarat surse participante la discuţie.

Surse parlamentare au declarat că unii democrat-liberali consideră că s-a făcut o greşeală atunci când secretarul general al partidului, Ioan Oltean, a declarat că Executivul ar dori să-şi asume răspunderea pe un astfel de act normativ.

Reprezentanţi ai PDL consideră că, dacă s-ar asuma răspunderea, ar exista riscul ca Guvernul să cadă la o eventuală moţiune de cenzură a opoziţiei.

Atât premierul Emil Boc, cât şi alţi lideri ai PDL au refuzat să facă vreo declaraţie în legătură cu concluziile şedinţei de luni a coaliţiei. Conducerea PDL s-a reunit în şedinţa BPN la ora transmiterii acestei ştiri. La sosirea la sediul partidului, atât premierul Emil Boc, cât şi secretarul general al partidului, Ioan Oltean, au refuzat să dea vreo declaraţie presei.

Vicepremierul Marko Bela a declarat, vineri, că a discutat cu premierul Emil Boc despre propunerea de reorganizare administrativă făcută publică de Ioan Oltean şi a aflat că "nu este vorba despre o poziţie a PDL", ci probabil de o propunere a lui Oltean.

"Noi n-am fost consultaţi, l-am întrebat pe premierul Emil Boc dacă s-a corelat PDL. Am aflat că nu este vorba de o poziţie a PDL, domnul Oltean a transmis propria propunere, probabil. În coaliţie nu ne-am corelat, nici în PDL nu există o astfel de concepţie. Există o intenţie, cu care suntem de acord, că actuala împărţire administrativă a României trebuie schimbată, că este nevoie de una nouă. Deocamdată, avem nevoie d

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Amendă pentru Aeroportul Otopeni, după câteva zile cu aerul condiționat stricat. Temperatura din interior depășea 30 de grade

Ziare.com acum 55 minute
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a amendat cu 10.000 de lei Aeroportul Internaţional Henri Coandă din cauza temperaturii ambientale pentru limita normală în terminalele Plecări şi Sosiri, determinată de defecţiuni la sistemul de

Romain Bardet a câştigat prima etapă a Turului Franţei

News.ro acum 56 minute
Ciclistul francez Romain Bardet s-a impus sâmbătă în prima etapă a Turului Franţei. La 33 de ani, Romain Bardet (DSM–Firmenich PostNL) a câştigat prima etapă a Turului Franţei ediţia 2024, etapă începută la Florenţa şi încheiată la Rimini. Este a pa

Carla Bruni-Sarkozy, audiată. Ce riscă soția fostului președinte al Franței

Ziare.com acum o ora
Carla Bruni-Sarkozy va fi convocată din nou la o audiere judiciară în dosarul legat de finanţarea campaniei electorale din 2007 a soţului său, fostul preşedinte Nicolas Sarkozy, cu fonduri oferite de fostul dictator libian Muammar Gaddafi, relatează

Incendiu masiv la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în 6 regiuni greceşti

Mediafax acum o ora
Un incendiu de vegetaţie a izbucnit sâmbătă după-amiază într-o zonă forestieră la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în şase regiuni greceşti. Patruzeci de incendii de vegetaţie au izbucnit din zorii zilei în întreaga ţară.

Schimb inedit de prizonieri între Rusia și Ucraina. Cum au ajuns ostatici preoți din cele două țări

Ziare.com acum o ora
Rusia şi Ucraina au anunţat sâmbătă, 29 iunie, că au efectuat un schimb de prizonieri care a implicat mai mulţi preoţi. Este un transfer inedit de civili care survine după un schimb de zeci de soldaţi la începutul acestei săptămâni. Potrivit preşedi

Este oficial Elena Lasconi a fost aleasă candidatul USR la alegerile prezidenţiale

Ziua Constanta acum 3 ore
Preşedintele USR, Elena Lasconi, a fost aleasă sâmbătă, la Congresul extraordinar al partidului, drept candidatul formaţiunii politice la alegerile prezidenţiale. Au fost înregistrate 531 de voturi (94,31%) pentru candidatura Elenei Lasconi, potrivi

Contramanifestație la marşul Bucharest Pride! Un bărbat a fost reținut de jandarmi

Ziua Constanta acum 43 minute
Un bărbat a fost reţinut şi sancţionat de jandarmi la marşul Bucharest Pride, pentru participare la contramanifestaţii, precum şi pentru refuz de legitimare. Sâmbătă, în jurul orei 17.00, pe timpul desfăşurării marşului Bucharest Pride, un grup de 1

Președintele FITS, Constantin Chiriac, dus cu Ambulanța la spital. I s-a făcut rău la decernarea stelelor de pe Aleea Celebrităților din Sibiu

G4Media acum o ora
Constantin Chiriac, președinte FITS și director al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, a fost dus cu ambulanța la spital după ce i s-a făcut rău la decernarea stelelor de pe Aleea celebrităților din Parcul Cetății din Sibiu, transmite Turnul Sfa

Atacator cu arbaleta, ucis în faţa ambasadei israeliene din Belgrad. Un poliţist a fost rănit

Mediafax acum 2 ore
Poliţia l-a identificat pe atacator ca fiind un „convertit" la islam, care s-a născut în 1999 în oraşul Mladenovac, la aproximativ 50 de kilometri de Belgrad, conform AFP. Atacul a avut loc sâmbătă în capitala sârbă, când atacatorul l-a împuşcat pe

Noi avertizări de vreme severă imediată, în 6 judeţe. Sunt anunţate ploi, vijelii şi grindină

Mediafax acum 2 ore
Până la ora 20.00, se anunţă averse torenţiale care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină de mici dimensiuni în judeţul Olt: Iancu Jianu, Vulpeni, Dobreţu, judeţul Vâlcea: Bălceşti, Fârtăţeşti, Şuşani,

Vremea

București
acum

32°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/38°
mar.

22°/35°
Iasi
acum

29°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
mar.

17°/29°
Constanta
acum

25°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/28°
lun.

20°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

17°/25°
Timisoara
acum

31°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/34°
mar.

17°/23°