Dorin Spineanu Bai, nu poate sa iasa omul dintr-un spital si sa intre la crasma ca tot felul de jigodii ii sar in cap: - Te-ai luat de mine (Apetroaie), de Val (Talpalaru), de Lucian (Vasiliu), ba mai mult, sunt dat de comanda unui grasut mic de statura, olecuta beat, cum ca l-am injurat pe Fanus Neagu chiar de ziua mortii sale. Nu stiam cine-i grasutul, dar noroc de Bogdan Baghiu, care mi-a scris pe o foaie de hartie ca ala e un poet minor din Galati, care voia sa se inece in Bahlui, combinator de tinere poete si patron la falimentara editura Porto - Franco. Va imaginati, sper, ca n-am pocnit pe nimeni... Imi plac dialogurile de idei, drepturile la replica, chestiunile frumoase si inteligente ca un pahar cu sampanie cu coniac. Daca nu - nu. Mergem la buda si domnul preopinent face un dus in bideu de nu s-a mai vazut, mai ales ca poetii ieseni sunt cam nespalati... Frustrati, anonimi, cersetori de una mica pe la mese (Apetroaie), publicati pa banii lor la edituri obscure, genii neintelese da o societate de consum pa banii ei, nu pe ai altora. Da, le inteleg frustrarea acestor ratati provinciali, ii mai folosesc in romanele mele ca elemente da coloratura, dar pana aici! La masa mea sta numai cine vreau eu, nu vreun Stelian Vicol dan Galati, nervos nevoie mare ca el e mic, gras, asudat si necunoscut. Exista, nu zic ba, un blestem al provinciei, un complex de inferioritate greu de sarit, dar macar pana ajungi la Eternitatea, la cimitir, nu in eternitate, ai putin bun simt, altfel cresti ca buruiana, pa mormantul poetului necunoscut. Sictir! Au, cum mai pierd eu vremea cu niste golanasi cu pretentii nejustificate: daca ii bag in seama si-i fac celebri intr-un articol - nu e bine. Daca nu-i bag in seama decat cu vreo vodca - sunt genial! Mersi, dar geniile de crasma nu ma intereseaza nici macar daca este vorba despre mine. Intotdeauna am crezut ca o carte bine scri