Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Procedura a fost amânată pentru astăzi Licitaţie ciudată - pustiu la deschiderea ofertelor, la Dobromir

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 15 iunie 2011 ·

La sediul Primăriei Dobromir trebuia să aibă loc ieri deschiderea ofertelor în cadrul procedurii de achiziţie pentru contractul de proiectare şi execuţie a investiţiilor finanţate prin Măsura 322.

Deşi programată pentru ora 13.00, deschiderea ofertelor a întârziat considerabil pentru ca în final să fie amânată pentru astăzi. Nici măcar reprezentanţi ai ofertanţilor nu şi-au făcut apariţia, creând impresia că licitaţia nici nu ar fi urmat să aibă loc.

Iniţial, reprezentanţii Primăriei Dobromir ne-au declarat că se aşteaptă observatorul desemnat de către Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, care era pe drum. După mai bine de o oră de aşteptare, reprezentanţii Primăriei Dobromir au luat decizia de a amâna deschiderea ofertelor pentru astăzi.

Consultantul, candidat şi la proiectare

Menţionăm că, potrivit reprezentanţilor Primăriei Dobromir, pentru contractul având ca obiect elaborarea proiectului tehnic şi lucrări de execuţie pentru proiectul „Creşterea calităţii vieţii prin îmbunătăţirea infrastructurii fizice de bază şi a infrastructurii socio-culturale în comuna Dobromir" a fost depusă o singură ofertă. Este vorba despre asocierea dintre SC Capa Instal SRL şi Structural Ing SRL. Potrivit reprezentanţilor Primăriei Dobromir, cea de-a doua firmă se va ocupa de proiectare.

Menţionăm că firma Structural Ing este şi câştigătoarea contractului de consultanţă şi management pentru aceleaşi investiţii finanţate prin Măsura 322, alături de SC Top Management Ing SRL, societate alături de care s-a prezentat în asociere. Valoarea estimată a contractului de consultanţă a fost de 393.039 lei fără TVA, preţul de atribuire fiind de 315.535,50 lei fără TVA.

Pesedistul Stanciu, asociat cu soţul unei foste şefe din CJC

Precizăm că SC Top Management Ing SRL este patronată de Bogdan Daniel Banu, soţul Carlei-Iolanda Banu,

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un tren care circula de la Praga la Budapesta s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia: cel puţin şase morţi şi cinci răniţi

Mediafax acum 53 minute
Cel puţin şase persoane au fost ucise şi alte cinci rănite după ce un tren de pasageri şi un autobuz s-au ciocnit la o trecere la nivel cu calea ferată din sudul Slovaciei, relatează The Guardian. Accidentul a avut loc imediat după ora 17:00 în apro

Scandal la Evaluarea Naţională: Subiectele la Matematică au fost făcute publice după o oră de la începerea examenului. De unde a plecat totul

Ziare.com acum 4 ore
Apariţia în spaţiul public a subiectelor probei de matematică a Evaluării Naţionale a dus la dechiderea joi, 27 iunie, de către Poliția din Gorj, a unui dosar de cercetare penală. Primele date arată că acestea au fost transmise de la un Centru de Ev

Prognoza meteo pentru Constanța, vineri, 28 iunie 2024

Ziua Constanta acum 4 ore
Mâine, 28 iunie 2024, în municipiul Constanța, soarele strălucește intens, oferind condiții meteo ideale pentru activități în aer liber. Temperatura este de aproximativ 28°C (82°F), cu o umiditate relativ scăzută de 49%. Vântul suflă cu o viteză de

O vacă a ajuns pe Autostrada A3 şi a fost lovită de două maşini; un autoturism s-a răsturnat

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Poliţiei Prahova, accidentul rutier a avut loc în comuna Gherghiţa, pe Autostrada A3. Din primele informaţii, o bovină a ieşit pe carosabil, fiind acroşată de două autoturisme. Una dintre maşini s-a răsturnat pe plafon. La sosirea echipajel

Studentul care a încercat să-și incendieze profesorul, reținut 24 de ore. Cap de acuzare: tentativă de omor VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Studentul din Constanţa care şi-a incendiat profesorul, joi, 27 iunie, nemulţumit fiind de nota pe care acesta i-a dat-o la un examen, a fost reţinut pentru tentativă de omor. El va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare prevent

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum 5 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

CNN: Opt lucruri de urmărit în dezbaterea dintre Biden şi Trump

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Joe Biden şi predecesorul său, Donald Trump, se vor întâlni joi seară pentru prima dezbatere înaintea alegerilor prezidenţiale din 2024, un eveniment ce va consemna o premieră: este pentru prima oară când un preşedinte şi un fost preşed

Nicuşor Dan: Îmi doresc ca PNL să facă parte din majoritatea din Consiliul General / Primarul general va începe negocierile după ”o clarificare la nivel naţional a partidelor”

News.ro acum 3 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă, joi seară, că în viitorul mandat îşi doreşte ca PNL să facă parte din majoritatea care se va constitui în cadrul Consiiliului General. El a precizat că nu a început discuţiile cu partidele care au

Hotărârea de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe agenda şedinţei de Guvern de vineri

News.ro acum 3 ore
Guvernul a transmis, joi seară, agenda şedinţei de Guvern de vineri, iar proiectul de Hotărâre de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe ordinea de zi. PSD şi PNL nu s-au înţeles pe această temă şi s-au atacat reciproc

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum 5 ore
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

Vremea

București
acum

19°
vin.

18°/33°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

23°
vin.

20°/30°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
lun.

19°/35°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/30°
lun.

20°/32°
Timisoara
acum

19°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°