Puştoaica cu ochii negri, pătrunzători, pielea ciocolatie şi dinţii albi ca laptele, îşi trece mâna prin părul creţ şi începe să povestească. „Eu n-am avut copilărie. Eu ştiu să fac bani", spune fata, care peste aproape 20 de zile va fi eliberată din Centrul de Reeducare pentru Minori de la Găeşti. Corada, pe numele ei de alint, a început să vândă droguri de la 12 ani şi toată adolescenţa şi-a petrecut-o printre toxicomani şi dealeri de heroină. Înainte să împlinească 18 ani şi să fie adusă în Centrul de Reeducare pentru Minori de la Găeşti, Corada câştiga zilnic câte 10-20 de milioane de lei vechi din trafic de heroină. De altfel, cu asta se ocupa întreaga sa familie: mama, tatăl şi fratele, toţi condamnaţi la puşcărie. „Eram lansaţi pe droguri, câştigam şi o duceam bine, dar acum au rămas acasă doar cumnata mea şi cei doi copii", spune ea.
Pe mama ei, închisă tot pentru trafic de heroină, a vizitat-o zilele trecute la Târgşor, când a avut spectacol acolo cu trupa de teatru. „De tatăl şi de fratele meu nu mai ştiu mare lucru", spune Corada, socotind că mai sunt aproape trei ani până când se va reuni acasă întreaga familie. Atunci o să fie nuntă mare, părinţii o vor mărita şi vor câştiga averi de pe urma ei. „Am valoare mare, mare, mare", zice ea, refuzând să precizeze o sumă. Corada face parte dintr-o familie tradiţională de etnie romă, în care se practică obiceiul cumpărării miresei de la părinţi.
Profesorii de la Centrul de Reeducare din Găeşti spun despre Corada că este una dintre cele mai isteţe fete din unitate. „Are talent la teatru. Chiar fără să fi văzut vreodată o piesă, ştie cum să intre în pielea personajelor", povesteşte Florin Ispas, purtător de cuvânt la Centrul de Reeducare din Găeşti. Când o întrebi ce personaje îi plac, positive sau negative, Corada ezită să dea un răspuns tranşant. „Toate îmi plac", spune ea zâmbind şmechereşt