Zona Aradului adăposteşte monumente religioase care îmbină tradiţiile latine cu cele bizantine.
Judeţul Arad găzduieşte câteva mănăstiri cu totul speciale, construite de-a lungul vremurilor în apropierea râului Mureş. Este vorba de cea mai veche mănăstire ortodoxă din ţară, cu activitate, practic, neîntreruptă, Mănăstirea Hodoş-Bodrog, şi despre celebra Bazilică Papală Maria Radna, din Lipova, un aşezământ catolic celebru în toată Europa. Mai există vestigii ale unei foste mănăstiri de la începuturile creştinătăţii, Bizere, sau mănăstirea sârbească de la Bezdin.
Mănăstirea Hodoş-Bodrog, la aproape un mileniu
Mănăstirea Hodoş-Bodrog, din apropierea Aradului, este considerată drept cel mai vechi lăcaş de cult ortodox cu funcţionare neîntreruptă din ţară. Mănăstirea a adunat o istorie zbuciumată, în care a reuşit să reziste atacurilor hoardelor turce şi tătare, tunurilor austriece şi ateismului distructiv comunist, pentru a reînvia de fiecare dată şi a perpetua credinţa creştină în partea de vest a României de azi.
La câţiva kilometri de Arad, din şoseaua principală, drumul o ia la dreapta, prin mijlocul unui câmp. La câteva sute de metri, se află mănăstirea. Aici se împleteşte istoria cu legenda. Una dintre legende arată cum a fost construit lăcaşul de cult: un taur uriaş a descoperit cu coarnele, dintr-o movilă de pământ, o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu pruncul Iisus. Pe locul unde taurul a găsit icoana a fost ridicată de credincioşi o bisericuţă, în care a fost instalată icoana. Coarnele taurului se găsesc şi astăzi în interiorul mănăstirii. O altă legendă se referă la sicriul şi inima de piatră chiar de la intrare. Odată, cu mult timp în urmă, unul dintre călugării din mănăstire, Metodie, a fost căutat de către mama sa, care nu a fost de acord cu drumul în viaţă ales de fiul său. Metodie nu a vrut să st