Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Călăraşi: Elena Tudor, cartea i-a înnobilat viaţa

Publicat in Adevarul, miercuri 15 iunie 2011 ·

Nu ştie să explice de ce continuă să fie fascinată de proză şi versuri, după 35 de ani de muncă în bibliotecă. Este convinsă că universul cărţilor i-a dat de fiecare dată puterea să meargă mai departe, atunci când viaţa a încercat-o. Din anul 1985, Elena administrează cele 40.000 de volume care se găsesc la biblioteca Colegiului Barbu Ştirbei.

Întâlnirea cu cartea a fost însă mult mai devreme. „Din copilărie am simţit o atracţie pentru lectură, poate şi faptul că acasă nu aveam o bibliotecă a constituit un punct important de plecare în cariera mea. Am început să caut şi că citesc tot ce-mi cădea în mână, iar în 1976 am primit acordul de a mă ocupa de biblioteca şcolii din comuna în care m-am născut, Ştefan cel Mare“, ne-a spus Elena Tudor.

Documentare pentru elevi

Încetul, cu încetul, pasiunea pentru cartea a devenit un mod de viaţă. În orice moment al zilei, Elena Tudor este înconjurată de cărţi. Chiar dacă programul la serviciu este până la ora 16.00 , acasă continuă documentarea. „Mi-a plăcut mereu să-i ajut pe copii. Am la bibliotecă dosare cu diverse teme, pornind de la comentarii literare la operele celor mai importanţi scriitori şi poeţi români şi până la la studii de psihologie, dar şi până la opera lui Constantin Brâncuşi“, a povestit Elena Tudor. În sala de lectură, pentru elevii Colegiului Barbu Ştirbei, Elena a amenajat şi un colţ de rai. „Sunt cărţi şi referate de religie de care au nevoie elevii. Mi-a făcut mereu plăcere să-i ajut în documentările care le au de făcut“, a precizat bibliotecara.

Citiţi mai multe amănunte despre acest subiect în ediţia de astăzi a cotidianului „Adevărul de Seară“ Călăraşi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 13 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 10 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 13 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 8 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

SUA pregătesc un nou pachet de ajutor de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina

Mediafax acum 8 ore
SUA vor anunţa pe 24 mai un pachet de ajutor militar de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina, conform AP. Pachetul va include rachete pentru sistemele HIMARS, precum şi proiectile de artilerie de 155 mm şi 105 mm.

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 13 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 11 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Ministrul Mediului semnează Memorandum-ul pentru Centura Verde Bucureşti-Ilfov

Mediafax acum 26 minute
În contextul poluării dramatice din Bucureşti şi al tăierilor îngrijorătoare de păduri din jurul Capitalei, peste 150 de organizaţii neguvernamentale, grupuri civice şi persoane publice, reunite într-un demers apolitic sub umbrela Platformei Civice

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 8 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

Vremea

București
acum

14°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

13°
vin.

13°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°