Procurorii au vrut să-l audieze însă omul a refuzat să vorbească. Mai mult, el a nu a dorit avocat, dar magistraţii au decis să-i asigure apărare din oficiu.
În faţa apărătorului său, Teodorescu nu a recunoscut că a plătit un om ca să-i ucidă soţia. Tot astăzi la audieri a fost adus şi un interlop din Piatra Neamţ pe care avocatul a încercat să-l plătească cu 20.000 de euro ca să-i ucidă nevasta.
În baza declaraţiei acestuia, dar şi a mai multor mărturii, procurorii au decis să emită un mandat de arestare preventivă pentru 24 de ore, urmând ca mâine Victor Teodorescu să fie dus în faţa magistraţilor Curţii de Apel cu propunere de arestare pentru 29 de zile.
Teodorescu a fost pus sub învinuire pentru acuzaţia de instigare la omor, respectiv că l-a plătit pe Erwin Victor Preşmereanu pentru a îi ucide soţia, în contul unei datorii pe care ar fi avut-o mama autorului la avocat, aproximativ 60.000 de euro.
Violeta Teodorescu, în vârstă de 45 de ani, soţia avocatului braşovean, a fost găsită moartă în locuinţa sa, în 29 martie. Ea a fost înjunghiată cu un cuţit de 25 de ori în gât, iar la cap avea 15 lovituri cu un corp dur.
Principalul suspect în acest caz, Erwin Victor Preşmereanu, în vârstă de 21 de ani, a fost arestat preventiv în 2 aprilie, fiind acuzat de omor deosebit de grav. Procurorii au vrut să-l audieze însă omul a refuzat să vorbească. Mai mult, el a nu a dorit avocat, dar magistraţii au decis să-i asigure apărare din oficiu.
În faţa apărătorului său, Teodorescu nu a recunoscut că a plătit un om ca să-i ucidă soţia. Tot astăzi la audieri a fost adus şi un interlop din Piatra Neamţ pe care avocatul a încercat să-l plătească cu 20.000 de euro ca să-i ucidă nevasta.
În baza declaraţiei acestuia, dar şi a mai multor mărturii, procurorii au decis să emită un mandat de arestare preventivă p