Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Andra, despre fiul ei: \"Din fiecare gest al lui avem ce povesti\"

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 15 iunie 2011 ·

Andra şi Cătălin Măruţă vor sărbători duminică botezul lui David. Părinţii au povestit cum s-a schimbat viaţa lor. Sursa: DRAGOȘ CRISTESCU

Mare petrecere printre vedete şi în acest weekend. Duminică, Andra şi Cătălin Măruţă îşi vor boteza băieţelul de trei luni, David Alexandru. Naşii, foarte buni prietenii ai părinţilor, sunt Arpad Paszkany (patronul CFR Cluj) şi iubita acestuia, Anne.

"Botezul va fi la o biserică din Bucureşti, unde mergem noi foarte des, îl cunoaştem şi pe preot şi ne este ghid spiritual. Petrecerea propriu-zisă va avea loc la clubul Ambasad’Or din Otopeni, unde vor fi aproximativ 200 de invitaţi", a spus, pentru EVZ, Cătălin Măruţă.

Printre surprizele muzicale ale serii se va afla Valentin Dinu, unul dintre finaliştii de la "Românii au talent", dar şi alţi invitaţi care au promis că vor urca pe scenă: Holograf, Pepe, Niculina Stoican sau taraful din Clejani.

David Alexandru este foarte cuminte, iar, când părinţii sunt plecaţi la muncă, cu el stau mama Andrei şi o bonă. "David e un copil foarte cuminte, câteodată nu ne vine sa credem că avem atâta noroc. Nu plânge noaptea, doarme mult, mănâncă bine, e fericit. E înconjurat de mulţi oameni care îl adoră, probabil simte asta şi îl linişteşte, îl bucură", spune fericit Cătălin.

Proaspăt revenită la lucru, Andra a povestit care-i sunt proiectele şi ce s-a mai întâmplat în viaţa de familie.

EVZ: Ai revenit la muncă...

Andra: Da, s-ar zice că m-am întors "la muncă", deşi n-am plecat niciodată cu adevărat, adică am lipsit foarte puţin. Lucrez la un single nou, am multe concerte în agendă şi aştept cu nerăbdare următoarea ediţie a show-ului "Românii au talent", Caravana porneşte prin ţară în august.

Ai revenit la silueta de dinainte de naştere?

Sunt o femeie norocoasă, nu prea am nevoie de diete ca să ajung la for

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a murit, în Timiș, după ce a băut o soluție de deparazitare pentru oi

Press Alert acum 29 minute
Foto: Arhivă Moarte teribilă pentru un bărbat care lucra la o stână din Timiș, în apropiere de Lugoj. Acesta a murit după ce ar fi băut o soluție care era folosită la deparazitarea ovinelor. Tragedia a avut loc în zona localității Crivobara. „La dat

Marcel Ciolacu: Nu o să mint de dragul Rusiei/ Nu mai există limbă moldovenească

News.ro acum 52 minute
Premierul Marel Ciolacu a explicat, vineri, la Oţelu Roşu, în judeţul Caraş-Severin, că nu mai există limbă moldovenească, aceasta fiind ”o invenţie” a Rusiei. ”Nu o să mint de dragul Rusiei. Asta simt şi ăsta este adevărul”, a afirmat el. Declaraţi

Un cuptor electric uitat pornit a provocat panică într-o grădiniță din Sighișoara. Șapte copii și doi adulți s-au autoevacuat

Ziare.com acum 53 minute
Intervenție de urgență a pompierilor din Sighișoara, după ce un apel la 112 i-a anunțat, vineri, 24 mai, că s-au semnalat degajări de fum din bucătăria unei grădiniţe din municipiul mureşean. Şapte copii şi doi adulţi au ieşit urgent din clădire, fă

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 5 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 5 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 3 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Consiliul UE a adoptat revizuirea regulilor Schengen / Modificări privind mișcările migratorii și situațiile de urgență sanitară

G4Media acum o ora
Consiliul Uniunii Europene a adoptat vineri o reformă a Codului Schengen, menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului european de liberă circulaţie şi să armonizeze restricţiil

Vladimir Putin va merge în Coreea de Nord, iar vizita este „în curs de pregătire”, anunță Kremlinul

HotNews acum 2 ore
O vizită a președintelui rus Vladimir Putin în Coreea de Nord este „în curs de pregătire”, a afirmat vineri Kremlinul, prin vocea purtătorului său de cuvânt, pentru agenția rusă de presă RIA Novosti, potrivit AFP. Liderul nord-coreean Kim Jong Un îș

Marcel Ciolacu: Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis

Mediafax acum 2 ore
„Nea Sorin, Mihai, Tibi şi Costel au lucrat toată viaţa în Combinatul de la Oţelul Roşu. Ei au deschis noua linie de producţie şi tot ei au închis-o după Revoluţie. Acum sunt încrezători că vor auzi din nou sunetele de la cuptoare! Mi-au povestit câ

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Vremea

București
acum

25°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

26°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

19°
vin.

15°/19°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

13°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°