Despre reimpartirea administrativa a Romaniei s-a tot spus de la sfirsitul anilor '90 incoace ca "nu este momentul". Ultima data a fost doar cu un an in urma. Nu mai departe de inceputul anului trecut, a fost aprobat, tacit (cum altfel?), de catre Senat, un proiect de lege initiat de UDMR privind reorganizarea regiunilor de dezvoltare a Romaniei, desi Guvernul se pronuntase in toamna lui 2009, sustinind ca initiativa este inoportuna. Anul acesta, propunerea pe acelasi subiect al reorganizarii administrative vine de la Guvern, dar ea nu mai contine refacerea fostei regiuni autonome maghiare din centrul Romaniei precum o croise UDMR. Evident, ungurii s-au suparat pentru ca simt riscul ca atitea eforturi depuse in jurul proiectului etnic Tinutul Secuiesc sa fie reduse la zero. UDMR se teme sa dea cele Trei Scaune, pe care se simte majoritara, pe o regiune care ar mai cuprinde Brasovul, Sibiul si Alba, unde proportia etnica ar fi cam 50-50. Negocierile purtate ieri de liderii PDL si UDMR nu au dus la nici un rezultat, iar partea buna a acestui esec este ca ramine mai mult timp pentru dezbaterea publica a proiectului regionalizarii. In cel mai rau caz, initiativa devine din nou inoportuna. In mod evident, suscita interes nu atit configuratia noii harti a Romaniei, cit costurile pentru realizarea ei si cele care vor decurge apoi din noua structura pentru cetateanul obisnuit, platitor de taxe si impozite. Restabilirea functiunii institutiilor de la nivelul unui judet la dimensiunea unei regiuni cit sase judete va fi partea cea mai grea. Restringerea prefecturilor in una singura sau a consiliilor judetene intr-un parlament local unic va fi mai simplu de realizat decit unificarea arhivelor a sase case de pensii. Cel putin aparent, serviciile de informatii si cele de mentinere a ordinii publice au mai putin de suferit. In schimb, noile case de sanatate vor gestiona fonduri mai