Zilele trecute a păşit în lumea de dincolo Mihai Cârciog. Nu a fost un “întemeietor” al presei româneşti, cum cu un exces de generozitate l-a numit cineva (cred că el însuşi ar fi refuzat o asemenea calificare), ci un oportunist de marcă – în sensul bun al cuvântului. Întâmplarea făcuse ca Mihai Cârciog să exerseze elemente ale economiei de piaţă în cursul iniţiativei sale publicistice – redactarea de almanahuri şi culegeri de texte distractive – ce ieşeau din tipicul obişnuit şi alimentau o piaţă sătulă de produsele ideologizate ale presei pre-decembriste. Pentru el, Revoluţia a fost prilejul de a-şi desfăşura talentele de întreprinzător şi de a face bani. Avea intuiţie şi îi plăcea să rişte – două calităţi care l-au adus în postura de învingător într-un mediu concurenţial ciudat, în care se amestecau dirijismul resurselor încă ale statului şi libera iniţiativă cenzurată de prevederi legale incomplete sau contradictorii. Cert este că Mihai Cârciog şi-a legat numele de câteva reuşite certe ale presei, pe care le-a datorat în egală măsură sumelor câştigate şi reinvestite şi oamenilor pe care şi i-a alăturat în acest demers.

A fost, s-ar putea spune, un “mogul” avant la lettre, pe vremea în care încă nu se inventaseră mogulii, ştiind să-şi joace rolul de om influent chiar dacă influenţa sa în interiorul produselor pe care le realiza nu era pe măsura impresiei generale. Experimentul său inedit le-a deschis multora gustul de a trece din postura de beneficiari ai unor servicii de presă, în aceea de promotori.

Mihai Cârciog s-a aflat pe val în etapele de maximă ascensiune ale presei scrise. Atunci când se făceau averi din vânzarea ziarului, pentru ceea ce conţinea el, şi nu pentru cărţile şi parfumurile cu care se vinde acum la pachet. A traversat o etapă în care tirajele atingeau şi depăşeau milionul de exemplare şi în care cititorul nu stătea pe gânduri să ac