Numele celor opt superjudeţe ar putea fi stabilite abia la anul, după alegerile locale desfăşurate pe noua schemă propusă de PDL. "Nu trebuie Bucureştiul să stabilească cum se va numi judeţul. Putem să o facem. Putem spune însă anul viitor, în iunie, după ce se alege Consiliul Judeţean, el stabileşte denumirea", a declarat astăzi, la radioul public, premierul Emil Boc.
Şeful guvernului a susţinut că varianta de reorganizare administrativă propusă de PDL este cea mai la îndemână de a fi pusă în practică pentru că nu se creează alte entităţi, regiunile actuale de dezvoltare urmând să primească personalitate juridică.
Boc a insistat că reorganizarea administrativă vizează reducerea birocraţiei şi a corupţiei, cât şi o creştere a capacităţii de absorbţie a fondurilor europene.
"Noile regiuni ar putea contracta direct bani de la bugetul Uniunii Europene. Astăzi o fac doar prin Bucureşti", a spus el, adăugând că niciun program regional nu atrage în prezent mai mult de 5 miliarde de euro, în vreme ce opt judeţe mai mari ar putea obţine fiecare câte 3 miliarde de euro.
Boc a mai spus că eficientizarea structurilor administrative depinde exclusiv de România. "Uniunea Europeană se uită şi spune "sunteţi fraieri!"", a comentat el.
Numele celor opt superjudeţe ar putea fi stabilite abia la anul, după alegerile locale desfăşurate pe noua schemă propusă de PDL. "Nu trebuie Bucureştiul să stabilească cum se va numi judeţul. Putem să o facem. Putem spune însă anul viitor, în iunie, după ce se alege Consiliul Judeţean, el stabileşte denumirea", a declarat astăzi, la radioul public, premierul Emil Boc.
Şeful guvernului a susţinut că varianta de reorganizare administrativă propusă de PDL este cea mai la îndemână de a fi pusă în practică pentru că nu se creează alte entităţi, regiunile actuale de dezvoltare urmând să primească personalitate juridică. @