Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Topul celor mai scumpe apartamente din ţară

Publicat in Ziua Veche, joi 16 iunie 2011 ·

Peste 90% din locuinţele de lux aflate la vânzare se regăsesc în Bucureşti sau localităţile din jur, cel mai mare preţ, de 1,9 milioane euro, fiind afişat pentru un apartament cu patru camere şi o suprafaţă de 240 de metri pătraţi situat în zona Herastrău.

Într-un top al oraşelor cu cele mai scumpe proprietăţi rezidenţiale, Bucureştiul este secundat de Braşov. Următoarele locuri sunt ocupate de Constanţa, Cluj şi Timişoara, potrivit datelor imobiliare.ro, citate de Mediafax.

“După trei ani de criză imobiliară, oferta rezidenţială de pe portal cuprinde 105 apartamente al căror preţ exprimat în euro depăşeşte sau este egal cu 500.000 de euro. La acestea, se adaugă 820 de case şi vile pentru care proprietarii cer cel puţin jumătate de milion de euro. Preţul pe metru pătrat pentru acest segment de proprietăţi poate atinge chiar şi 8.000 de euro, în condiţiile în care Indicele imobiliare.ro pentru luna mai a înregistrat valoarea de 1.189 pentru apartamentele scoase la vânzare în Bucureşti“.

Cel mai scump apartament aflat la vânzare se află la etajul şase (ultimul) într-un imobil din zona Herăstrău finalizat în 2008. Fiecare cameră are baie proprie, apartamentul fiind dotat şi cu saună şi sală de fitness. În preţ sunt incluse şi două locuri de parcare la subsolul imobilului.

Locul doi este ocupat de un alt apartament cu patru camere situat în cartierul Primăverii care este scos la vânzare pentru un preţ de 1,5 milioane euro. Locuinţa este nouă, imobilul fiind finalizat în acest an, se află la etajul 1 şi are o suprafaţă utilă de 230 mp. Pe lângă cele patru camere, dispune de o bucătărie, trei băi şi două terase.

Următoarele două locuri revin unui apartament nou cu patru camere (2006) din zona Kiseleff – Charles de Gaule, scos la vânzare pentru un milion de euro, respectiv unui apartament cu trei camere din complexul rezidenţial In City, zona

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Euro-2024. Programul complet al optimilor

News.ro acum 3 ore
Reprezentativa României va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Campionatului European, conform site-ului oficial al UEFA. Tricolorii au încheiat grupa E a Campionatului European pe primul loc, iar Ţările de Jos s-au clasat pe locul trei

Elena Lasconi este noul președinte al USR. Vrea să fie candidatul partidului la alegerile prezidențiale

Press Alert acum 14 ore
Foto: Arhivă Elena Lasconi este noul președinte al USR în urma alegerilor care au avut loc în ultimele zile. Ea a obținut 68,14% din voturile exprimate. Potrivit reprezentanților USR, au votat 11.333 de membri din cei 25.607 cu drept de vot. Elena L

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 13 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

Mediafax acum 12 ore
Interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislaţie, dar regula a fost prea puţin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va respon

Fostul preşedinte al Hondurasului a fost condamnat pentru trafic de droguri în SUA. Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii

Gandul acum 4 ore
Fostul preşedinte al Hondurasului, Juan Orlando Hernandez, a fost condamnat miercuri la New York la 45 de ani de închisoare pentru trafic internaţional de droguri. În vârstă de 55 de ani, Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii. De aseme

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum 12 ore
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

Licitaţii – Închiriere spaţii RIAL SRL - 27 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Rial SRL Braşov, cu sediul în str. A. I. Cuza nr. 29, tel. 0268-418173, fax. 0268-471896, e-mail office@rialbv.ro, organizează în data de 15.07.2024, ora 09:30, licitaţie publică pentru închirierea următoarelor spaţii aflate în proprietatea privată

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 8 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Germania le cere cetăţenilor săi să părăsească Libanul cât mai curând posibil

G4Media acum 5 ore
Germania şi-a îndemnat miercuri cetăţenii să părăsească Libanul cât mai curând posibil, din cauza riscului unei escaladări în conflictul dintre Israel şi Hezbollahul pro-iranian, informează agenția AFP, citată de Agerpres. „Cetăţenii germani sunt ru

Departamentul de Stat al SUA afirmă că acţiunile fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, au pus oamenii în pericol

News.ro acum 5 ore
Departamentul de Stat al SUA a transmis, miercuri, că implicarea sa în soluţionarea cazului lui Julian Assange a fost limitată, dar un purtător de cuvânt al Departamentului a reiterat poziţia americană potrivit căreia acţiunile fondatorului WikiLeak

Vremea

București
acum

23°
joi

22°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/35°
Iasi
acum

19°
joi

19°/30°
vin.

21°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

17°
joi

17°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

18°/27°
sâm.

18°/28°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

18°
joi

18°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°