Vârstnicii care au trăit şi în alte sisteme de organizare administrativă, dar şi istoricii, sunt cei mai mari critici ai proiectului de regionalizare.Reforme administrative au fost numeroase de-a lungul secolului trecut, iar martori ai transformărilor de graniţe, înfiinţări de ţinuturi sau raioane, sunt încă destui în Buzău. Ei şi istoricii sunt principalii critici ai proiectului de reorganizare a ţării în opt regiuni pentru că, spun ei, au în memorie suficiente argumente.

Bătrânii îşi aduc aminte, într-o notă sumbră, de anii în care Buzăul era un simplu raion al regiunii Ploieşti. Dragomir Buturugă a fost primar la Bisoca între 1967 şi 1989.

Îşi aminteşte că în lupta cu vecina Jitia, pentru adjudecarea unei mănăstiri, a fost nevoit să bată de foarte multe ori drumul până la Ploieşti, adică peste 300 de kilometri dus – întors, ca să întocmească probatoriul. „Toate hărţile cadastrale, toate documentele, erau la Ploieşti, unde era reşedinţa regiunii”, ne-a spus fostul primar Buturugă.

Buzăul s-a desprins de regiunea Ploieşti la reforma din 1968, devenind judeţul cu graniţele de astăzi, după ce a înglobat şi fostele raioane Râmnicu Sărat şi Pogoanele. „Varianta aceasta de regionalizare este o tâmpenie, eu cred că forma administrativă actuală este cea mai pliată pe realităţile istorice şi sociale. Poate doar comasarea a două judeţe ar fi mai acceptabilă, nicidecum constituirea acestor megajudeţe”, a spus istoricul Marius Constantinescu.

Puţini sunt tinerii care ştiu că de-a lungul istoriei, până la jumătatea secolului 20, Buzăul şi Râmnicu Sărat au avut destine separate.

Sunt destui râmniceni şi astăzi care trăiesc cu convingerea că după, desfiinţarea judeţului lor, oraşul a stagnat, fiind eclipsat de reşedinţa de judeţ unde erau pompate toate fondurile.

Experienţa trăită îi face pe mulţi vârstnici din Râmnicu Sărat să creadă