Care nivel al guvernării este mai corupt în România? Deşi e probabil prima oară când se pune întrebarea, răspunsul pare să fi fost dat deja, judecând după viteza adoptării unei soluţii: cel judeţean.

Deşi din primarii reşedinţelor de judeţe numeri pe degete câţi nu sunt trimişi în judecată de DNA, deşi ministerele (unele) au cele mai mari atribuţii privind fondurile europene (şi corpuri de control care ar trebui să le verifice), iar autopsia ministeriatului exemplar Ridzi o putem citi zilnic pe blogul lui Cătălin Tolontan, deşi primarii de sat şi comună au discreţie absolută asupra lumii mizere, de supravieţuire pe care o patronează, răspunsul întrebării care nu a fost niciodată pusă şi niciodată documentată a fost dat de Guvernul Boc: judeţele. Desfiinţarea lor e sursa speranţei noastre, le lichidăm ca pe nişte reziduuri ceauşiste ce sunt (de fapt, ele existau dinainte de război, sunt cea mai veche formă de organizare modernă românească; stalinismul a inventat regiunile, iar Ceauşescu a revenit la judeţe; dar nu mai contează). Cu asta se rezolvă totul. Baronii locali erau doar judeţeni şi cu lichidarea lor guvernarea noastră e pusă din nou pe baze etice şi sănătoase.

Propunerea de reorganizare teritorială e doar ultima dintr-o serie de aberaţii, atât pe fond, cât şi pe formă, care arată în ce grad de iraţionalizare a ajuns procesul formulării politicii publice sub Guvernul Boc 2. Avem legi care prevăd că nu se pot face propuneri fără consultări publice, că nu se pot propune legi fără implicaţii bugetare stabilite în fişa fiscală însoţitoare, că unităţile de politici publice din ministere sunt cele care concep, consultă şi cooperează pe orizontală pentru a produce o analiză - şi propunerile vin tot din laboratoare electorale secrete, pe bază de sondaje care au un singur scop, urmăresc profitul electoral al cuiva, cu o totală lipsă de transparenţă faţă