Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vezi cum va arăta noul Muzeu Antipa

Publicat in Romania Libera, vineri 17 iunie 2011 ·

Muzeul Antipa ar putea fi deschis peste o lună. Clădirea de patrimoniu va găzdui cea mai modernă instituţie de gen din România, cu informaţii digitalizate, holograme şi noi secţiuni.

După mai multe amânări şi promisiuni, oficialii Muzeului Antipa sunt aproape siguri că până la sfârşitul lunii iulie unul dintre cele mai îndrăgite muzee ale Bucureştiului va fi redat publicului.

„Au venit plantele comandate, mai aşteptăm nişte materiale, dar lucrurile evoluează rapid şi sperăm ca într-o lună, o lună şi jumătate să deschidem muzeul", a declarat ieri, pentru România liberă, Ioana Matache, director general adjunct.

Într-adevăr, în muzeu e forfotă mare. Muncitori, tehnicieni, noi exponate şi plante artificiale exotice sunt aşezate în diorame sau diverse vitrine. Totul pare nou, chiar dacă cele mai multe exponate sunt aceleaşi, însă reamenajarea, luminile şi noile tehnologii îi dau un aer deosebit. „Estimăm că am ajuns la final. În proporţie de 95% suntem gata. În iulie vom deschide muzeul", ne asigură şi Vlad Velcu, PR al Artex Services. Firma este specializată în reamenajarea şi reorganizarea spaţiilor expoziţionale în ideea valorificării patrimoniului unui muzeu.

Ce vom găsi în muzeu

Acum la final, specialiştii lucrează la prelucrarea informaţiei care va putea fi accesată de pe infotach-uri. Aceasta este „furnizată de de specialiştii muzeului şi care este preluată de specialiştii Artex-ului pentru infotach-uri, plasme, mese interactive", explică Ioana Matache. Se va pune accent pe exact ce lipsea vechiului meu, respectiv interactivitatea cerută de publicul de astăzi.

Apoi, din ultimii bani eliberaţi de Ministerul Culturii pentru lucrări au fost comandate o serie de piese pentru sectorul de anatomia omului, plante pentru dioramele de la parter, unde va fi prezentată diversitatea Terrei. „Este vorba de specii de plante diferite în fu

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 4 ore
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 5 ore
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Florian Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Mă consider nevinovat”

HotNews acum 3 ore
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a transmis, vineri seară, prin intermediul avocatului său, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, alături generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, de cătr

Şase state membre NATO vecine cu Ucraina încheie un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone”

News.ro acum 4 ore
Şase state membre NATO vecine ale Ucrainei - Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia şi Polonia - au ajuns la un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone” pentru a-şi apăra frontierele împotriva ”provocărilor”, anunţă vineri Guvernul lit

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 11 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 6 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

România va produce muniție pentru tancurile Abrams, spune Radu Oprea: Ne dorim să devenim principalul producător

HotNews acum 3 ore
Ministrul Economiei, Radu Oprea, a declarat vineri, la Digi24, că România a semnat un memorandum pentru transformarea unor fabrici din cadrul ROMARM într-un centru pentru producția de muniție pentru tancuri și că țara noastră își propune să devină p

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 11 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum 5 ore
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

Marcel Ciolacu: Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis

Mediafax acum 8 ore
„Nea Sorin, Mihai, Tibi şi Costel au lucrat toată viaţa în Combinatul de la Oţelul Roşu. Ei au deschis noua linie de producţie şi tot ei au închis-o după Revoluţie. Acum sunt încrezători că vor auzi din nou sunetele de la cuptoare! Mi-au povestit câ

Vremea

București
acum

18°
sâm.

16°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

20°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/18°
mar.

13°/18°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

12°/22°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

13°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

12°/25°