Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum a ajuns bărbatul cu picior de elefant abia la 25 de ani la spital şi a şocat medicii din Banat

Publicat in Adevarul, vineri 17 iunie 2011 ·

Deși cazul arădeanului care a intrat recent în atenția specialiștilor ortopezi timișoreni este unul extrem de rar și afecțiunea cât se poate de evidentă, tânărul nu a fost adus la investigații până în urmă cu câteva zile.

Lui Dumitru Sârb medicii îi spun să aștepte ca rezultatele analizelor să fie cât mai complete, pentru ca operația să aibă șanse mari de reușită. Din acest punct de vedere nu sunt probleme pentru că, la fel ca și graiul ardelenesc, el pare să fi moștenit proverbiala răbdare genetic, alături de afecțiunea care îl ține acum la pat.

Vezi aici o GALERIE FOTO cu tânărul cu picior de elefant. ATENȚIE, IMAGINI ȘOCANTE!

Cât se poate de calm și cu vorbe rare, tânărul a povestit că pe el nu l-a trimis nimeni la spital până în urmă cu puțin timp, când un unchi din Arad a insistat să ajungă în atenția specialiștilor ortopezi. Familia sa este alcătuită acum dintr-o bunică și doi frați, toți locuind în aceeași casă. Ambii părinți sunt decedați. Medicul de familie din comuna natală Șimand, care l-a consultat pe tânăr de mai multe ori, spune că oamenii au avut o mentalitate mai "de la țară" în privința tratamentului lui Dumitru Sârb. La Spitalul Județean din Timișoara, o întreagă echipă de medici încă încearcă să stabilească exact care este afecțiunea ce i-a transformat piciorul într-unul de elefant.

Citește mai multe despre povestea bărbatului cu picior de elefant, familia sa, ce au spus medicul de familie din Șimand și specialiștii ortopezi din Timișoara, mâine, pe timișoara.adevărul.ro

Povestea ciudată a bărbatului cu picior de elefant, care a şocat medicii timişoreni

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat, sâmbătă seara, într-un parc acvatic de lângă Detroit

News.ro acum 34 minute
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seara, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Prizonieri cu legături cu ISIS au luat ostatici paznici într-un centru de detenţie din Rusia

News.ro acum o ora
Şase deţinuţi, unii cu legături cu Statul Islamic, au luat ostatici gardieni într-un centru de detenţie preventivă din regiunea de sud a Rusiei Rostov şi au cerut liberă trecere în negocierile cu autorităţile, a informat duminică presa rusă, citată

Documentele de care avem nevoie pentru a ieși din România cu un minor. Precizările Poliției de Frontieră

Ziare.com acum 47 minute
Poliţiștii de Frontieră vin cu unele precizări legate de ieşirea din România cu un copil, având în vedere că se apropie vacanţa de vară şi în această perioadă tot mai mulţi părinţi călătoresc împreună cu copiii în afara ţării. În acest an, Poliția d

Se renumără voturi la Sectorul 2 în secțiile 195 și 265. Mihaiu. O fracție infimă din cele care ridică semne mari de întrebare

Wall-Street.ro acum o ora
Biroul Electoral al Sectorului (BES) 2 a aprobat renumărarea voturilor din secţiile 195 şi 265, "o fracţie infimă" dintre cele care ridică semne de întrebare, a declarat edilul Radu Mihaiu, candidat al Alianţei Dreapta Unită pentru un nou mandat. "L

BEC a respins cererea de anulare a alegerilor locale din comuna Costineşti/ Candidatul PNL a obţinut mandatul de primar la diferenţă de două voturi

News.ro acum 4 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a respins cererea de anulare a alegerilor locale din comuna Costineşti, judeţul Constanţa, unde voturile au fost renumărate de mai multe ori. BEC a arătat că alegerile pot fi anulate dacă sunt îndeplinite cumulativ mai

Armata israeliană anunţă o „pauză tactică” în operaţiunea Rafah pentru a permite acordarea de ajutor

Mediafax acum 4 ore
Armata israeliană anunţă o „pauză tactică” în operaţiunea Rafah pentru a permite acordarea de ajutor umanitar locuitorilor zonei. Aceasta este valabilă duminică, pe parcursul zilei. Camioanele cu ajutoare vor intra în Gaza printr-o trecere controlat

Biroul Electoral Central respinge cererea de anulare a alegerilor din Sectorul 1

Wall-Street.ro acum 3 ore
Cererea Alianței Dreapta Unită, formată din USR, PMP și Forța Dreptei, de a anula alegerile în Circumscripția Electorală Sector 1, a fost respinsă de către Biroul Electoral Central. Nu este singura decizie de acest fel luată de instituție în ultimel

Presa Internațională: Sârbii vor aproba proiectul celei mai mari mine de litiu din Europa

Wall-Street.ro acum o ora
Financial Times anunță că Aleksandar Vucic, președintele Serbiei, îi va permite Rio Tinto, gigant minier anglo-australian, să dezvolte în țara pe care o conduce cea mai mare mină de litiu din Europa, la doi ani după ce autoritățile au anulat proiect

Horoscop pentru duminică, 16 iunie 2024. Zile favorabile curățeniilor generale pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 5 ore
Berbec Weekend-ul acesta este nevoie sa relaționezi cu partenerul de viata. Sunt posibile neintelegeri si certuri destul de serioase, de aceea fii prudent si ia aminte la ce ti se reproseaza. Se pare ca ti-ai neglijat mult aceasta relatie si acum

Salvamont: Număr îngrijorător de mare de evenimente montane, în ultimele 24 de ore/ S-au primit 25 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă/ Au fost salvate 31 de persoane

News.ro acum 4 ore
Salvamontiştii au fost solicitaţi să intervină la ”un număr îngrijorător de mare de evenimente montane”, în ultimele 24 de ore, fiind înregistrate 25 de apeluri prin care se cerea ajutor de urgenţă. Astfel, au fost salvate 31 de persoane, din care z

Vremea

București
acum

27°
dum.

18°/30°
lun.

20°/33°
mar.

21°/34°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/31°
Constanta
acum

27°
dum.

18°/27°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

27°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/32°
mie.

20°/34°