Sute de tone de materiale de construcţie plătite de Guvern au dispărut într-un an din depozitele Primăriei Dorohoi. Peste 40 de case care trebuiau ridicate pentru locuitorii afectaţi de inundaţii nu mai pot fi începute. Materiale de construcţie în valoare de 9 milioane de lei au dispărut fără urmă.
Poliţia botoşăneană va trebui să investigheze cea mai mare fraudă care a avut loc în judeţ în ultimul deceniu. Sute de tone de materiale de construcţii plătite de Guvern, care urmau să fie folosite la ridicarea a 43 de case pentru sinistraţii inundaţiilor catastrofale de vara trecută, au dispărut din depozite. Frauda a ieşit la iveală abia zilele trecute, la un inventar al stocului făcut de angajaţii municipalităţii locale.
Primarul nu crede că s-a putut fura atât
Şefii din Primăria Dorohoi, responsabili cu problema ridicării noilor case pentru sinistraţi, se arată stupefiaţi de dimensiunea jafului şi susţin că nu pot să găsească o explicaţie sau să numească vinovaţi.„Îmi vine greu să cred că s-a putut fura atât de mult. Poate că materialele nici n-au fost aduse în depozite. Nici nu ştiu ce să spun. Oricum, nu este treaba mea, pentru că de gestionarea lor s-a ocupat o comisie care va trebui să răspundă", a spus Dorin Alexandrescu (PSD), primarul Dorohoiului.
Într-adevăr, imediat după inundaţiile din iunie 2010, primarul a desemnat o comisie formată din şase persoane care trebuia să aibă grijă de materialele de construcţie trimise la Dorohoi de Agenţia Naţională pentru Locuinţe. Din comisie fac parte patru paznici şi doi gestionari, Vlad Şulic şi Marcel Beleşică, toţi angajaţi ai Primăriei Dorohoi. Conform unor surse din rândul anchetatorilor, toţi cei din comisie sunt cercetaţi acum în legătură cu dispariţia materialelor şi sunt consideraţi principalii suspecţi.
Cărămizile pentru case au dispărut fără urmă
Poliţia d