Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primar condamnat la 7 ani de închisoare şi obligat să restituie mita statului

Publicat in Jurnalul, vineri 17 iunie 2011 ·

Fostul primar al comunei Săcelu, judeţul Gorj, Dănuţ Rentea, a fost condamnat la şapte ani de închisoare cu executare pentru luare de mită şi mai multe fapte de corupţie. Alături de el, omul de afaceri gorjean Alexe Mihăilă a fost condamnat la aceeaşi pedeapsă, în timp ce adjunctul Inspectoratului în Construcţii Gorj, Cornel Cimpoeru şi alţi funcţionari ai Consiliului Judeţean şi SAPARD Gorj au primit pedepse de cinci ani închisoare, într-un dosar în care frauda adusă bugetului Uniunii Europene este de 175.000 de euro.

Judecătorii Tribunalului Dolj au dispus condamnarea mai multor funcţionari din Gorj, a unui primar şi un om de afaceri, la pedepse între 4 şi 7 ani de închisoare cu executare într-un dosar instrumentat de DNA Târgu-Jiu. Astfel, fostul primar al comunei Săcelu, Dănuţ Rentea, a fost condamnat pentru luare de mită, şi mai multe falsuri sub diverse forme, şapte ani de închisoare cu executare. Omul de afaceri, Alexe Mihăilă, a fost condamnat la şase ani de închisoare cu executare pentru dare de mită şi mai multe falsuri, în timp ce adjunctul şef de la Inspectoratul în Construcţii Gorj, Cornel Cimpoeru a primit 5 ani cu executare pentru primire de foloase necuvenite şi diverse falsuri.

Mită confiscată!

Aceeaşi pedeapsă de cinci ani cu executare a fost dată şi funcţionarului din cadrul Consiliului Judeţean Gorj, Petre Gherghe şi dirigentului de şantier, Ilie Daniel Pavel. De asemenea, funcţionarii din cadrul SAPARD, Vasile Orosz şi Liviu Popescu au fost condamnaţi la patru ani de închisoare cu executare.

Instanţa a mai dispus ca toţi cei condamnaţi să achite către SAPARD suma de 600.000 de lei, iar fostului primar i-a confiscate mita de 120.000 de lei încasată de la omul de afaceri.

De asemenea, judecătorii au mai decis să menţină sechestul pe bunurile inculpaţilor.

În 2007, procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicolae Ciucă, mesaj drastic la REUNIUNEA OSCE, de la București: „România nu a permis participarea Rusiei şi Belarusului”

Gandul acum 33 minute
Nicolae Ciucă, preşedintele Senatului, a precizat, la cea de-a 31-a Sesiune Anuală a Adunării Parlamentare a OSCE găzduită de Parlamentul României, că autorităţile române au decis să nu permită participarea delegaţiilor Federaţiei Ruse şi Belarusulu

Atac terorist asupra ambasadei Israelului la Belgrad. Agresorul a fost ucis, un poliţist rănit

Mediafax acum 3 ore
Anunţul a fost făcut de ministrul sârb de Interne, Ivica Dacic. Atacatorul, a explicat oficialul, l-a lovit pe ofiţer în gât, iar poliţistul „a folosit arma în legitimă apărare, pentru a-l împuşca pe atacator, care a murit din cauza rănilor”. Poliţi

Este oficial Elena Lasconi a fost aleasă candidatul USR la alegerile prezidenţiale

Ziua Constanta acum 47 minute
Preşedintele USR, Elena Lasconi, a fost aleasă sâmbătă, la Congresul extraordinar al partidului, drept candidatul formaţiunii politice la alegerile prezidenţiale. Au fost înregistrate 531 de voturi (94,31%) pentru candidatura Elenei Lasconi, potrivi

Al 8-lea transfer al verii pentru UTA Arad! Noul atacant al lui Mircea Rednic

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Jordan Kadiri (24 de ani) este noul jucător al celor de la . Atacantul a semnat un contract pe un sezon cu posibilitate de prelungire.

Trei noi șalupe multirol au intrat în dotarea IGSU. Vor fi distribuite și la Constanța

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Situații de Urgență, continuă proiectele de creștere a capacității de răspuns și intervenție în situații de urgență. Sâmbătă, 29 iunie 2024, trei noi șalupe multirol, achiziționate în cadrul P

Intervenție contracronometru a salvamontiștilor. Un turist a căzut de la peste 10 metri, pe scările din Canionul Tamina FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Un turist s-a accidentat sâmbătă, 29 iunie, după o cădere de la o înălţime de peste zece metri pe scările din canionul Tamina. El a fost recuperat de către salvatorii montani braşoveni, care l-au transportat pe un drum forestier până la locul în car

Marşul Bucharest Pride 2024 se desfăşoară, sâmbătă, pe Calea Victoriei / Evenimentul este susţinut de 25 de ambasade / Anul trecut au fost peste 25.000 de paticipanţi, potrivit Accept România

News.ro acum 5 ore
Marşul Bucharest Pride 2024 se desfăşoară, sâmbătă, începând cu ora 16.00, în Capitală, evenimentul dedicat comunităţii LGBTQIA+ fiind organizat de Asociaţia Accept. „Anul acesta, strigăm «We are ready! Suntem pregătiţi/pregătite/pregătitx!» pe 29 i

Sfântul Petru şi Pavel: peste 495.000 de români îşi serbează sâmbătă onomastica

Mediafax acum 9 ore
Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor, peste 495.000 de români poate nume sau derivate din Petru şi Pavel. Cei mai mulţi, 127.370, poartă numele Petru, urmaţi de cei cu numele Paul, 78.535, Petre, 51.065, şi Petrică, 33.975, şi Pav

Ciucă: În aceste zile, capitala României devine centrul discuţiilor despre securitatea Europei

Mediafax acum 2 ore
„Este o mare onoare să găzduim cea de-a 31-a Sesiune Anuală a Adunării Parlamentare a OSCE. Mulţumesc tuturor celor care au făcut posibilă organizarea la Bucureşti a acestui prestigios eveniment. Am convingerea că dezbaterile din aceste zile vor da

A fost prins bărbatul care a dat alarma falsă cu bombă la Palatul de Justiție din Ploiești. Ce amendă a primit

Ziare.com acum 4 ore
Poliţiştii prahoveni l-au identificat pe autorul alarmei false cu bombă în urma căreia, joi, a fost evacuat Palatul de Justiţie din Ploieşti. Este vorba despre un bărbat din judeţul Ilfov. „Poliţiştii din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie P

Vremea

București
acum

33°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/36°
lun.

21°/38°
mar.

22°/35°
Iasi
acum

33°
sâm.

19°/33°
dum.

20°/34°
lun.

20°/36°
mar.

19°/29°
Constanta
acum

30°
sâm.

21°/30°
dum.

22°/27°
lun.

20°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

18°/22°
Timisoara
acum

33°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/35°
lun.

22°/34°
mar.

17°/23°