Problema reorganizării administrative este în exclusivitate a statului român, ca în orice ţară europeană, a declarat, joi seara, premierul Emil Boc, în replică la afirmaţiile vicepremierului ungar pe această temă, informează Mediafax.
"Ne uităm la formă, dar văd că nu ne interesează conţinutul. Problema reorganizării administrative este în exclusivitate a statului român, ca în orice ţară europeană. Ambasadorul ungar la Bucureşti a fost invitat la Ministerul român de Externe, pentru a stabili coordonatele unui dialog coerent şi instituţional între România şi Ungaria", a spus Boc, la postul B1 TV, răspunzând la afirmaţiile vicepremierului ungar Zsolt Semjen. Acesta din urmă a spus că proiectul de reorganizare administrativă a României ar fi o schimbare intenţionată şi inacceptabilă a hărţii etnice şi că acest proiect reprezintă o ameninţare la adresa etnicilor maghiari din Ţinutul Secuiesc şi Transilvania.
Calendarul maximal al PDL pentru reorganizarea administrativă prevede finalizarea procesului până la alegerile locale de anul viitor, interval în care să fie adoptate şi legile de modificare a administraţiei, astfel încât noile consilii judeţene să înceapă imediat activitatea, a declarat Emil Boc, specificând că după ce se va ajunge la un consens privind reorganizarea administrativă a ţării, trebuie stabilite şi atribuţiile noilor consilii judeţene, printr-un proiect de lege de modificare a Legii administraţiei publice.
Boc a mai spus că eventualele hotărâri ale autorităţilor locale pentru organizarea unui referendum privind reorganizarea administrativă vor fi controlate din punct de vedere al legalităţii de către prefect. "Conform legii, aceste acte sunt controlate de către prefect din punct de vedere al legalităţii", a spus Boc la postul B1 TV, fără să intre în detalii. Prefecturile sunt conduse în prezent de către reprezentanţi ai PDL ş