Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Volumul “Experimentul Târgşor “ de Victor Roşca lansat la Palatul Sutu

Publicat in HotNews, vineri 17 iunie 2011 ·

Editura Curtea Veche lanseaza marti, 21 iunie, începând cu ora 18.00, volumul “Experimentul Târgsor – începutul represiunii comuniste” de Victor Rosca. Cartea este un omagiu adus tinerilor ce au avut curajul sa se opuna dictaturii comuniste atunci cand cea mai mare parte a populatiei se supunea cuminte. La evenimentul de lansare ce va avea loc în Sala de conferinte a Muzeul Municipiului Bucuresti (Palatul Sutu – Piata Universitătii) vor participa, alături de autor, redactorul cărtii - scriitoarea Doina Jela si Octav Bjoza, Presedintele Asociatiei Fostilor Detinuti Politici din România.

"Am scris această carte ca pe un omagiu adus generaţiei de adolescenţi, elevi de liceu, care au avut curajul să se opună dictaturii comuniste şi să colaborarea cu diavolul, atunci când cea mai mare parte a populaţiei se supunea cuminte, cedând în faţa forţei brutale. Am surprins aici aventurile lor carcerale, în de viaţă şi de moarte. Unele fragmente sunt amuzante, altele nu sunt în stare să vă facă să visaţi. Fără să simţiţi, sunteţi purtat prin multiple hăuri ale urii umane, unde riscul de a vă cutremura este real.", declara Victor Roşca.

Victor Roşca este unul dintre oamenii ce au înfruntat cu mult curaj nedreptătile comuniste, pedepsite de un regim obtuz cu ani întregi de închisoare politică. Totul a început în anul 1948 cu arestarea sa chiar în timpul examenului de bacalaureat, Victor Rosca fiind liderul unui grup de elevi de la Liceul “Radu Negru” din Făgăras care se manifestase împotriva instalării regimului comunist. Pedeapsa a fost executată în Penitenciarul Târgsor, iar detentia i-a fost prelungită în penitenciarele din Brasov, Jilava, Ploiesti. Nedreptătile au continuat cu un “accident” de camion ca urmare a refuzului de a colabora cu Securitatea, exmatricularea de la facultate, arestarea pentru manifestări legate de Revolutia din Ungaria, muncă în lagă

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultat surpriză în Serbia. Contestatul partid de guvernământ a câștigat alegerile din capitala Belgrad

Ziare.com acum 10 minute
Partidul de guvernământ din Serbia a învins duminică opoziţia în scrutinul pentru consiliul municipal din Belgrad şi la alegerile locale parţiale din întreaga ţară, marcate de altercaţii între susţinătorii opoziţiei şi cei ai preşedintelui populist

Claudia Sheinbaum, pe cale să devină prima femeie preşedinte a Mexicului

Mediafax acum 46 minute
Potrivit sondajelor de opinie Parametria, Sheinbaum a obţinut un scor zdrobitor de 56% din voturi, candidatul opoziţiei, Xochitl Galvez, obţinând 30%. Alte patru sondaje la ieşirea de la urne au indicat, de asemenea, că Sheinbaum ar urma să câştige.

Un puternic cutremur cu magnitudinea 5,9 a lovit centrul Japoniei

HotNews acum 58 minute
Un cutremur puternic cu magnitudinea 5,9 a lovit centrul Japoniei luni dimineaţă fără a fi emisă o alertă de tsunami, a anunţat Agenţia meteorologică japoneză (JMA), scrie AFP. ​O alertă de cutremur pentru zona prefecturii Ishikawa este afișată la u

„Nu ne aşteptam la asta". Un sat cu 46 de locuitori are 30 de candidaţi la alegerile locale

HotNews acum 41 minute
Situația inedită într-un mică localitate unde trăiesc doar 46 de oameni: două treimi se vor lupta la alegerile locale care vor avea loc la sfârșitul săptămânii. Mama actualului edil îl sprijină pe contracandidatul fiului său pentru că pe lista rival

Portugalia: Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer în timpul unui show aviatic. Potrivit presei, un pilot a murit - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei. Potrivit presei portugheze, pilotul unuia dintre cele două avioane a murit. Cele două avioane care s-au cioc

MAE confirmă că cele două persoane decedate în apele fluviului Natisone au cetăţenie română

Mediafax acum 9 ore
MAE precizează că, duminică, reprezentanţii Consulatului General al României la Trieste au fost informaţi de autorităţile italiene asupra faptului că trupurile neînsufleţite a două dintre cele trei persoane declarate anterior dispărute au fost găsit

EMF Euro 2024: România a învins Polonia, scor 5-2, şi este calificată în faza următoare

News.ro acum 8 ore
Echipa naţională de minifotbal a României a învins duminică, la Sarajevo, scor 5-2, naţionala Poloniei, în cadrul grupei D a Campionatului European de minifotbal 2024. Karol Bienas a deschis scorul pentru Polonia, în minutul 8. România a egalat în m

Ligue 1: Ladislau Boloni a retrogradat cu Metz, după un retur dramatic

HotNews acum 10 ore
Metz a retrogradat în al doilea eșalon al fotbalului francez, după ce a remizat în returul barajului cu Saint-Etienne, scor 2-2 (3-4 la general). Ladislau BoloniFoto: Kristof Van Accom / Zuma Press / Profimedia Metz - Saint-Etienne 2-2 Metz a primit

Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară / Mireasa este fosta soacră a lui Roman Abramovici

HotNews acum 13 ore
Magnatul media Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în podgoria sa din California, relatează bbc.com. Rupert MurdochFoto: London Entertainment / Splash / Profimedia Images Murdoch, în v

Nicolae Ciucă, întrebat dacă un scor de 25% la alegerile din 9 iunie l-ar convinge să candideze la prezidenţiale: E un scor foarte bun / Este aproape clar pentru toată lumea că PNL va avea candidat propriu la prezidenţiale

News.ro acum 10 ore
Preşedintele PNl, Nicolae Ciucă, a declarat duminică despre alegerile din 9 iunie că aşa cum arată sondajele în momentul de faţă, PNL are un trend de creştere, iar dacă ne uităm la sondaje, PNL se găseşte undeva la 25% şi urcă şi peste acest procent

Vremea

București
acum

23°
lun.

21°/33°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

20°
lun.

18°/30°
mar.

16°/30°
mie.

15°/27°
joi

16°/28°
Constanta
acum

23°
lun.

21°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/27°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

14°/24°
mar.

13°/24°
mie.

12°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

18°
lun.

17°/26°
mar.

13°/22°
mie.

14°/25°
joi

16°/28°