Nu sînt expert în probleme de drept constituţional. Nici în cele de drept civil sau administrativ nu ne considerăm mai breji. Declarăm, cu mîna pe inimă, că sîntem destul de neştiutori în ceea ce priveşte chestiunea accesării fondurilor europene. Nu ştim cum ar fi mai bine pentru România şi pentru locuitorii ei – absolut toţi cei ce se numesc Gheorghe, Istvan, Moise, Mehmet, Varujan sau Gianina –, dacă România ar rămîne Stat Naţional Unitar (cum este acum) sau dacă ar deveni Stat Federal Multietnic şi Multicultural (într-un viitor incert, cînd geamiile din Maramureş ar putea fi valorificate ca noi destinaţii turistice şi la stînele din Bucovina vom mînca sushi, în loc de bulz, şi vom bea Jack Daniels, în loc de ţuică de prune). La o adică, mai punem şi-o plăcuţă trilingvă, dacă apar şi nişte chinezi? Despre ce este vorba? O bruscă frenezie privind regionalizarea României l-a cuprins pe preşedintele României. Prietenia de ultimă oră dintre Traian Băsescu şi secuime îi face să se răsucească în mormînt nu doar pe Avram Iancu şi pe Horea, dar şi pe militanţii care au realizat România Mare. Oare chiar se uită istoria naţională sau ea e bună doar la festivităţi cu tricolor şi la chefuială cu fripturi şi vin pe rupte? Brusc, a intrat în frisoane propagandistice – cu gargariseala de rigoare – mîndreţea activului de partid pedelist. Tot acum a început gîlceava cu opoziţia. De la Ioan Oltean şi Sulfina Barbu şi pînă la teoreticienii grupării, toţi stau şi mozolesc – mai o dezbatere, mai o lansare de carte – vorbe în favoarea acestei regionalizări. Acum sau niciodată. Acum îşi poate asuma Guvernul răspunderea. O răspundere pentru care nu răspunde nimeni. Au intrat în frenezie şi udemeriţii, şi Laszlo Tökes însuşi, adică toată felia din caşcavalul guvernării care se numeşte UDMR. Ceva nu le convine în privinţa celor opt regiuni. Mai bine 16, zic domniile lor. Ţara Secuilor