Sintagma "prizonieri de război" a devenit odată cu încheierea celui de-Al II-lea Război Mondial echivalentul noţiunii de evadare. Sunt cunoscute tentativele celor închişi în lagărele de muncă forţată ale Reich-ului, care dădeau dovadă de curaj şi ingeniozitate în încercarea prin orice metode de a trece de gardurile din sârmă ghimpată. Însă au fost şi prizonieri care au făcut mari eforturi pentru a învinge gândurile negre ale captivităţii, pentru a-şi păstra dorinţa de a rămâne în viaţă fără a apela la gesturi riscante.
Cei care îşi doreau libertatea cu orice preţ
Aceştia săpau tunele, îşi falsificau cu măiestrie actele şi îşi croiau haine de civili din pături, pentru a se pierde prin mulţimi odată evadaţi, după cum aminteşte Daily Mail. O astfel de poveste- deşi tratată umoristic, a prizonierilor britanici şi americani care încearcă cu disperare să scape din coşmarul nazist este foarte bine ilustrată în producţia cinematografică „The Great Escape", adaptare după evenimente reale. Ofiţeri şi alţi gradaţi ai trupelor Aliate, înverşunaţi împotriva ideii de captivitate, se organizează şi pun la cale planuri de evadare folosind unelte rudimentare. Săpau tunelele cu linguri, găleţi şi uneori cu mâinile goale, iar apoi goleau pământul în curtea lagărului. Din păcate, chiar dacă încercările extenuante le asigurau scăparea, viaţa lor era pusă în pericol şi în afara gardurilor.
Cei care îşi doreau pur şi simplu să rămână în viaţă
Însă în timp ce unii îşi riscau constant viaţa pentru a găsi o portiţă de scăpare, majoritatea prizonierilor, oamenii obişnuiţi care s-au înrolat odată cu izbucnirea războiului, s-au conformat. Pentru ei era importantă supravieţuirea de pe o zi pe alta.
Dintre cei aproximativ 290,000 de soldaţi luaţi prizonieri în Europa şi Japonia, cei mai mulţi erau tineri la momentul capturării. Astfel, aceştia abandonaseră cariere pro