Mesajul a fost trimis. Multumesc!

317.286 de oi şi capre - subvenţionate la Braşov

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 18 iunie 2011 ·

Din acest punct de vedere ne clasăm pe locul cinci în ţară, înaintea noastră fiind Timişul, Aradul, Sibiul şi Clujul

Fermierii braşoveni au depus 1.701 de cereri pentru subvenţionarea caprinelor şi ovinelor, dintre care doar 1.662 sunt eligibile, ne-a declarat Ion Ciocan (foto), directorul Agenţiei pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură Braşov. În total, vor fi „subvenţionate” 317.286 de oi şi capre. „Din acest punct de vedere ne clasăm pe locul cinci în ţară, înaintea noastră fiind Timişul, Aradul, Sibiul şi Clujul”, a mai spus Ciocan, care a mai adăugat că faţă de anul trecut numărul animalelor a crescut cu 20%.

La nivel naţional, fermierii au depus cereri de sprijin pentru un efectiv de peste 7,7 milioane capete ovine/caprine, faţă de 6,9 milioane de capete în 2010.

APIA menţionează că începând cu anul 2010, dacă în urma verificărilor se constată diferenţe între numărul animalelor solicitat la plată şi numărul animalelor eligibile, se aplică reduceri sau excluderi de la plată. Astfel, pentru situaţia în care diferenţa dintre animalele pentru care s-a solicitat sprijin şi cele determinate (eligibile) este mai mică sau egală cu 3%, nu se aplică nicio penalizare.

Dacă raportul dintre numărul de animale cu nereguli şi numărul de animale determinat este mai mic sau egal cu 10% prima se reduce cu 5%. La o diferenţă de până în 20% ajutorul este redus cu 10%, la diferenţe de până la 30% se scade 15% din spijin, iar până la 50% se reduce cu 20% prima care trebuia acordată.

În situaţia în care raportul dintre numărul de animale cu nereguli şi numărul de animale determinat este mai mare de 50%, solicitantul este exclus de la plata pentru anul în care se face solicitarea primei pe cap de animal. Din acest punct de vedere ne clasăm pe locul cinci în ţară, înaintea noastră fiind Timişul, Aradul, Sibiul şi Clujul

Fermierii b

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deţinutul de la Penitenciarul Poarta Albă care a plecat de la punctul de lucru, prins

News.ro acum 27 minute
Deţinutul de la Penitenciarul Poarta Albă care era căutat după ce a plecat de la un punct de lucru a fost prins miercuri seară, pe câmp, în apropierea autostrăzii A2. Potrivit şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, Dumitru Bîltag, de

Preţul poliţelor de asigurare obligatorie ar putea fi plafonat până la 30 septembrie 2024

Mediafax acum 3 ore
Ministerul Finanţelor pune în dezbatere publică proiectul elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin care reglementează soluţia temporară de prelungire până la data de 30 septembrie 2024 a perioadei de aplicare a HG nr.1326/2023 privin

Cupe europene – echipele româneşti şi-au aflat adversarele din turul secund

Mediafax acum o ora
În cazul în care nu va obţine calificarea în primul tur preliminar al Ligii Campionilor, cu Virtus AC, FCSB va întâlni echipa învinsă din meciul Flora Tallinn (Estonia) - NK Celje (Slovenia), disputată tot în primul tur preliminar al Champions Leagu

Șeful IPJ Alba a fost SCHIMBAT din funcție. Comisarul-şef Florin Dogaru ar fi vizat de o ANCHETĂ a DNA – SURSE

Gandul acum o ora
Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba, comisar-şef Florin Dogaru, a fost schimbat din funcţie, potrivit unor surse din instituție. Numele lui Florin Dogaru nu se mai regăseşte în componenţa echipei manageriale publicate pe site-ul ofi

Navă grecească atacată de rebelii houthi din Yemen s-a scufundat în Marea Roşie. „Aceste atacuri trebuie să înceteze acum”

Adevarul acum 42 minute
Miercuri, o companie de salvare maritimă a confirmat că nava grecească de tip vrachier, care a fost atacată săptămâna trecută de rebelii houthi din Yemen în Marea Roşie, s-a scufundat.

Consiliul Europei a emis recomandări pentru combaterea discriminării faţă de romi în România şi alte 3 ţări europene / Presa prezintă romii prin stereotipuri și prejudecăți: sunt violenți, needucați și înapoiați, se arată într-un studiu

G4Media acum 52 minute
Consiliul Europei a prezentat marţi într-un studiu o serie de recomandări pentru combaterea discriminărilor în mass-media faţă de comunităţile alcătuite din romi şi nomazi în patru ţări europene, respectiv Bulgaria, Grecia, Italia şi România, transm

Polițist împușcat din greșeală cu arma din dotare în sediul unității. Era conștient când l-a preluat ambulanța

Ziare.com acum 4 ore
Un poliţist din Băile Herculane, judeţul Caraş-Severin, s-a împuşcat accidental, miercuri, 19 iunie, cu arma din dotare, în zona piciorului. El a fost preluat de o ambulanţă şi dus de urgenţă la spital. ”În cursul zilei de astăzi, în jurul orei 13.0

Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a Damen Mangalia. CITR filiala Bucureşti a fost numit administrator judiciar

News.ro acum 3 ore
Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a companiei Damen Mangalia. CITR filiala Bucureşti a fost numit administrator judiciar. 2 august 2024 a fost stability ca termen pentur înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra av

O femeie a încercat să dea foc Primăriei Ploieşti

Mediafax acum 2 ore
O femeie de 49 de ani a încercat, miercuri, să dea foc Primăriei Ploieşti. A împrăştiat benzină, dar a fost oprită înainte de a da foc clădirii.

A fost descoperit cel mai VECHI vin din lume. A fost produs în Europa, în urmă cu mii de ani

Gandul acum o ora
Oamenii de ştiinţă au identificat cel mai vechi vin din lume, o picătură de vin alb cu o vechime de aproximativ 2.000 de ani. A fost descoperită într-un sit funerar din Roma Antică, situat în sudul Spaniei, potrivit Agerpres. Vinul a fost descoperit

Vremea

București
acum

36°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

32°
mie.

19°/32°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

28°
mie.

21°/28°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

32°
mie.

17°/32°
joi

18°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

20°/32°
Timisoara
acum

35°
mie.

19°/36°
joi

22°/34°
vin.

19°/35°
sâm.

23°/38°