Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Explozie VIP la Bute! O treime din biletele pentru marea gală din iulie s-au epuizat deja

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 18 iunie 2011 ·

Show-ul "Campion pentru România" (9 iulie, în direct la Pro TV)propune o mulţime de vedete, atât pe ring, cât şi în tribunele dela Romexpo.

În numai trei zile de la punerea în vânzare a biletelor, aproape căs-a epuizat oferta de la sectoarele cele mai scumpe. "Ne aşteptamca primele să fie cumpărate biletele mai ieftine, cele de 70 delei, însă cererea cea mai mare a fost pentru cele de 350 şi 600 delei", a anunţat Rudel Obreja.

Preşedintele Federaţiei Române de Box a anunţat şi programulgalei, unul cu nume importante. În total vor fi şapte meciuri, înring urmând să urce încă trei români, Viorel Simion, în semifinalareuniunii, Bogdan Dinu şi Ciprian Apodăresei, alias Apollo. "Existăinteres din mai multe ţări pentru transmiterea galei. Ora deîncepere va fi 18:30, iar meciul lui Bute va fi undeva după ora23:00, aşa cum au solicitat americanii", a mai spus Obreja.

GlenJohnson după Mendy?

Aflat la Montreal în pregătire, Lucian Bute a găsit timp pentru afilma un clip de promovare a galei. El va ajunge în România înjurul datei de 24 iunie. "Vreau să le ofer tuturor românilor unmeci mare, perfect. Sper ca sala să fie plină", a spus "Mister KO".Cum danezul Mikkel Kessler a evitat un meci cu Bute, următoruladversar pentru campionul mondial IBF la supermijlocie ar putea fijamaicanul Glen Johnson (42 de ani), semifinalist în "SuperSix".

Programgală

Categoria pană (4 runde):

C. Apollo (ROM) - G. Garcia (MEX)

Supermijlocie (8 sau 10 r.):

R. St-Juste (CAN) - J. Zepeda (MEX)

Grea (4 r.): B. Dinu (ROM) -

A. Tamim (TNZ).

Superuşoară (8 sau 10 r.): P. Cote (CAN) - P. Navarette (MEX)

Pană (12 r):

Viorel Simion (ROM) - J. Talape (FIL). Meci pentru titlulinternaţional la categoria WBC

Supermijlocie (12 r.): L. Bute (ROM) - J. P. Mendy (FRA). Mecipentru titlul mondial IBF

Al şaptelea meci este rezervat de m

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat în Capitală/4 județe, sub avertizare de la ANM

Gandul acum 29 minute
Vremea va fi călduroasă și disconfortul termic va crește în Capitală la începutul săptămânii viitoare, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM), într-o prognoză specială pentru municipiul București. Începând de duminică, 20 iulie, or

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum 55 minute
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

Adolescentul care și-a înjunghiat mortal cumnatul, în plină stradă, prins într-un autobuz din Brăila

G4Media acum 34 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adolescentul care şi-a înjunghiat mortal cumnatul a fost prins, duminică, într-un autobuz din municipiul Brăila, el fiind dus la audieri, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4M

Kremlin: Putin este gata să discute despre pacea din Ucraina, dar vrea să-și atingă obiectivele

Mediafax acum 30 minute
Peskov a declarat că lumea este acum obișnuită cu retorica uneori „dură” a președintelui american Donald Trump, dar a subliniat că Trump a transmis, de asemenea, în comentariile privind Rusia că va continua să caute un acord de pace. „Președintele P

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 3 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Oleksandr Usyk rămâne campion mondial la categoria grea după victoria cu Dubois

Mediafax acum 34 minute
Ucraineanul e campionul absolut WBA, WBC, WBO și IBF după meciul cu pugilistul britanic, duelul având loc pe Wembley, la Londra, unde au asistat 90 de spectatori. În runda cu numărul 5, Usyk a lansat o serie de directe și Dubois avea să fie numărat

Nicuşor Dan, mesaj cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

Ziarul Financiar acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a transmis duminică un mesaj cu prilejul Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, în cadrul ceremoniei desfăşurate la Monumentul Eroilor Aerului din Bucureşti. „Sărbătorim, astăzi, 20 iulie, Ziua Aviaţiei Româ

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum 2 ore
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 2 ore
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Rusia anunţă că a doborât peste noapte 142 de drone ucrainene, inclusiv 27 deasupra regiunii Moscova

News.ro acum o ora
Ministerul rus al Apărării şi primarul Moscovei au anunţat că 142 de drone ucrainene au fost doborâte în noaptea de sâmbătă spre duminică, dintre care 27 deasupra regiunii capitalei, relatează Reuters. Dronele ar fi fost interceptate deasupra mai mu

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

30°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°