Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Selecţionata U19 a făcut team-building pentru o medalie la Europene

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 18 iunie 2011 · ·

Selecţionata de juniori mari a României, care se pregăteşte pentru turneul final al Euro 2011 U19 de la Bucureşti (20 iulie-1 august), are parte astăzi de un program special. Aflaţi de sîmbăta trecută în cantonament la Techirghiol, "tricolorii" pregătiţi de Lucian Burchel au renunţat pentru o zi la pregătirea specifică şi au fost scoşi la activităţi de team-building la Cheile Dobrogei. O rezervaţie naturală protejată prin lege datorită zonelor sale calcaroase unice, sub formă de coloane sau de turnuri masive cu diametrul de de 15-40 de metri şi cu înălţimea de peste 30 de metri.

Cei 20 de "tricolorii" au fost împărţiţi în două echipe de cîte 10 jucători. Unii au început ziua cu escaladă, iar ceilalaţi cu tir cu arcul. A urmat o expediţie prin pădure de orientare cu busola spre Mănăstirea Sf. Casian. "Este o zonă foarte bună pentru activităţi de escaladă şi jocuri. Nivelul de escaladă este peste mediu ca dificultate, avînd ca scop şi condiţia fizică", a explicat Şerban Ionescu, director de programe al firmei de team-building Active Training din Constanţa.

Programul zilei

9:30-10:00: Briefing&Încălzire

10:00-10:30: Intro escaladă

10:30-12:00: Ateliere în Cheile Dobrogei - escaladă (echipa 1) / arcuri, ateliere de echipă (echipa 2)

12:00-14:00: Expediţie viteză spre Mănăstirea Sf. Casian (5 km)

14:00-14:15: Sosire la Mănăstirea Sf. Casian

14:15-15:00: Masa/după masă echipele vor ajuta la strînsul şi la spălatul vaselor

15:00-16:00: Timp liber / vizită la peşteră

16:00-16:30: Transfer în Cheile Dobrogei

16:30-18:00: Ateliere în Cheile Dobrogei - escaladă (echipa 2) / arcuri, ateliere de echipă (echipa 1)

18:00-19:00: Escaladă şi concursuri escaladă

19:30-20:30: Debriefing eveniment

19:30-20:30: Strîns lemne (echipa 1) / Pregătit grătarul pentru masă (echipa 2)

20:30-22:00: Cina l

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Îmbrânceli cu jandarmii la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat / Apelul Jandarmeriei

Gandul acum 28 minute
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat în Capitală/4 județe, sub avertizare de la ANM

Gandul acum 3 ore
Vremea va fi călduroasă și disconfortul termic va crește în Capitală la începutul săptămânii viitoare, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM), într-o prognoză specială pentru municipiul București. Începând de duminică, 20 iulie, or

Israelul emite noi ordine de evacuare în centrul Gazei

Ziarul Financiar acum o ora
Armata israeliană a emis duminică ordine de evacuare în zone din centrul Fâşiei Gaza pline cu palestinieni strămutaţi, unde nu a operat până acum în războiul cu Hamas, informează Reuters. Medicii au declarat că cel puţin 30 de persoane au fost ucise

Papa Leon cere încetarea ”barbariei războiului”, după atacul asupra singurei biserici catolice din Gaza

News.ro acum 25 minute
Papa Leon a făcut duminică un apel ferm pentru încetarea ”barbariei războiului”, exprimându-şi durerea profundă faţă de un atac israelian asupra singurei biserici catolice din Fâşia Gaza, relatează Reuters. Trei persoane au murit şi mai multe au fos

Iranul afirmă că a înlocuit apărarea aeriană avariată în războiul cu Israelul

Ziarul Financiar acum o ora
Iranul a înlocuit apărarea aeriană deteriorată în timpul conflictului armat cu Israelul, anunţă duminică agenţia de presă iraniană Defah Press, citându-l pe Mahmoud Mousavi, adjunctul armatei pentru operaţiuni. În timpul conflictului din iunie, forţ

Adolescentul care și-a înjunghiat mortal cumnatul, în plină stradă, prins într-un autobuz din Brăila

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adolescentul care şi-a înjunghiat mortal cumnatul a fost prins, duminică, într-un autobuz din municipiul Brăila, el fiind dus la audieri, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4M

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum 3 ore
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

Oleksandr Usyk rămâne campion mondial la categoria grea după victoria cu Dubois

Mediafax acum 3 ore
Ucraineanul e campionul absolut WBA, WBC, WBO și IBF după meciul cu pugilistul britanic, duelul având loc pe Wembley, la Londra, unde au asistat 90 de spectatori. În runda cu numărul 5, Usyk a lansat o serie de directe și Dubois avea să fie numărat

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 6 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Trafic în condiţii de aglomeraţie pe Podul Prieteniei, între Giurgiu şi Ruse

Ziarul Financiar acum o ora
Circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii de aglomeraţie, duminică, pe DN 5 Giurgiu – Ruse, în judeţul Giurgiu, pe sensul de ieşire din ţară, informează Centrul Infotrafic. „Pe tronsonul bulgar al Podului Prieteniei au loc lucrări de reparaţii, u

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

17°/29°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°