Iniţiativa, promovată la nivel naţional în Statele Unite ale Americii, şi-a câştigat cei mai mulţi adepţi în Aspen, Colorado. Staţiunea de lux este cea de-a doua casă pentru multe dintre celebrităţile hollywoodiene, care preferă înălţimile Munţilor Stâncoşi pentru a se relaxa. Conflictele dintre aceştia şi hippioţii veniţi în anii 70 pentru experienţe halucinogene la 8000 de metri altitudine au devenit poveste veche.
Meatless Monday, după cum numesc americanii noua inoculare a mentalităţii pro- vegetarianistă în rândul cetăţenilor a devenit actuala cauză de fricţiune dintre reprezentanţii a două tabere- ecologiştii şi cei care consumă carne, anunţă New York Times.
Pe de o parte sunt localurile care aprobă iniţiativa de a înlocui în zilele de luni preparatele din carne cu unele vegetale, în timp ce reprezentanţii altor restaurante, se arată sceptici. „Este ceva la care trebuie să ne gândim cu atenţie" , afirmă Alex Harvier, managerul Cache Cache. La restaurantul cu specific franţuzesc pe care îl conduce acesta preţurile pentru specialităţile osso buco şi ficatul de viţel, servite în serile de luni, variază între $30 şi $58. Integritatea meniului şi experienţa de delectare culinară presupusă de cină trebuie să fie şi ele avute în vedere când se schimbă meniul, argumentează acesta.
Activiştii pentru un stil de viaţă „verde" îşi propun să convingă oamenii să scoată din meniul lor carnea cel puţin o zi pe săptămână. Drept urmare, cel puţin 20 de instituţii şi restaurante - inclusiv Syzygy, au oferte vegetariene pentru zilele de luni. Misiunea acestora este cu atât mai dificilă atâta timp cât „dintr-un motiv sau altul turiştii care vin în Aspen par să prefere să mănânce preparate din carne.", susţine Mimi Lenk, manageul vegetarian al Syzygy.
Martin Oswald, un alt susţinător al Zilei fără carne, spune că prietenii săi din industria alimentară s-au a