Vladimir Tismăneanu ne reamintea recent că Ion Iliescu îşi iese din minţi de două ori pe an: în iunie şi în decembrie. Sursa: EVZ

Mineriada şi lovitura de stat kaghebist-militară sunt evenimentele sângeroase care continuă să-i dea insomnii, chiar dacă românii s-au scufundat demult într-o bolnăvicioasă indiferenţă nu doar faţă de aceste evenimente, ci şi faţă de propria lor soartă. Ce s-a petrecut nou în ultimii cinci-şase ani e aducerea la suprafaţă a întregului rău din societate. Televiziunile năimite şi jurnaliştii prin glasul cărora vorbeşte ura, demenţa şi resentimentul au contribuit din plin la configurarea psihologică actuală. Mizeria indescriptibilă acumulată în deceniile ororii comuniste a năvălit din străfunduri, amestecându-ni-se, prin intermediul lor, în viaţa de zi cu zi.

Un prim dezgheţ, atent controlat (şi sabotat) de Iliescu şi aparatul lui de informare-dezinformare, s-a petrecut începând cu decembrie 1989. Şi totuşi, treptat, până prin anul două mii, cam jumătate din societatea românească a înţeles natura criminală a comunismului. Procesul a durat până la venirea la putere a lui Adrian Năstase, care ne-a retrimis în congelatoarele administrativideologice de sorginte comunistă. Frica s-a cuibărit iarăşi în sufletele oamenilor. Lumea nu-şi mai aminteşte celebrele "arestări de vineri seara" şi nici felul în care presa beneficia de reclame doar cu condiţia dea- şi pune singură botniţă. Despre licitaţii trucate şi despre baronii roşii nu se mai scrie decât din vârful peniţei, chiar dacă isprăvile unui Dragnea reprezintă forme monstruoase de perpetuare la nivelul anului 2011 a practicilor inaugurate în intervalul 2000 – 2004.

Ei bine, dispariţia constrângerilor ideologice şi a presiunii autoritariste, după 2005, ne-au aşezat în faţa unui uriaş tomograf, care scrutează cele mai tăinice părţi ale atât de bolnavei noastre fi