Fostul preşedinte al CNSLR Frăţia, Marius Petcu, va fi judecat în stare de libertate, au decis, astăzi, magistrații Curții de Apel Bucureşti. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANŢU
Instanţa a admis recursul formulat de avocații lui Marius Petcu împotriva deciziei Tribunalului Bucureşti, prin care cererea sa de eliberare sub control judiciar fusese respinsă.
Marius Petcu este acuzat de procurorii Direcției Naționale Antirocupție de luare de mită în formă continuată. Concret, el a primit aproape 1,4 milioane lei de la patronul unei firme, pentru atribuirea unor lucrări, omul de afaceri fiind și cel care l-a denunțat la DNA.
Locul lui Petcu în fruntea CNSLR-Frăţia a fost luat, după arestarea sa, de Ioan Samoilă, iar funcţia de prim-vicepreşedinte i-a revenit lui Liviu Luca.
Tranșe lunare de 87.400 de lei
Sindicalistul a fost arestat în luna martie după ce a fost prins în flagrant în timp ce primea o tranşă de 40.000 de euro din mita solicitată administratorul unei societăţi comerciale.
Potrivit rechizitoriului DNA, banii au fost primiţi de Marius Petcu în tranşe lunare a câte 87.400 de lei, o rată reprezentând aproximativ 20% din valoarea fiecărei situaţii de lucrări decontate în cadrul contractului care avea ca obiect construirea "Centrului de educaţie, perfecţionare şi recreere – Snagov".
Preţul negociat al contractului era de 9.234.570 lei, fără TVA, suplimentat ulterior cu suma de 1.875.915 lei, fără TVA.
Avere de sindicalist
În luna februarie, Agenţia Naţională de Integritate a declanşat verificarea averilor a 15 lideri de sindicat, printre care şi Marius Petcu, cunoscut drept unul dintre cei mai bogaţi lideri sindicali din România. Dacă în anii ’90 deţinea două apartamente şi un autoturism Dacia, în două decenii a reuşit să adune în 10 conturi aproape 60.000 de euro şi 400.000 de lei.
Soţia sa, Claudia Petcu, vic