Ce să zic, părerea mea este că la faza cu autostrăzile ne-a blestemat careva. Că altfel n-ai cum să explici de ce te prinde apocalipsa fredonând-o pe coclauri, fără să ai şi tu unde-l plimba pe Dumnezeu înainte să te-ntrebe: ce-ai făcut tu, bă... Ionescule sau, bă ... Popescule, toată viaţa ta în materie de autostrăzi? Ce-ai realizat tu, în sensul ăsta, ă?! Şi tu, în loc să-i răspunzi numărând miile de kilometri pe degete - una colo, două, dincolo, am dus-o p-aia a lui Mitrea, pân' la mare, Doamne, într-o dimineaţă, ca să-i batem obrazul - stai cocoşat şi ridici din umeri.

Cum să fii tu, România, ţară europeană, în 2012, şi să n-ai decât o autostradă ceauşistă până la Piteşti, spartă-n fund ca o tingire ruginită, una spre mare, care te abandonează pe malul lacului, la Cernavodă, ca să-i vezi miezul atomic, o ciozvârtă ratată prin Ardeal şi câteva tronsoane începute de cinci ani şi neterminate nici azi, dintr-un Bucureşti-Ploieşti proiectat în ciuda celui mai dificil parcurs de Formula 1, din circuitul mondial? !

O reluare aici a tuturor rateurilor cu ştaif şi cu panglica tăiată în spume de şampanie ar fi nu numai penibilă, dar şi lipsită de relevanţă. Ştim cu toţii că festivismul infantil în materie de dat la apă doi-trei kilometri de autostradă pe an, care ne cuprinde la ocazii, nu ne-a adus niciun beneficiu, niciun dram de imagine, nicio fericire în afara celei de moment, uşor autiste şi complet electorale.

Ca să reluăm o imagine mai veche, se poate spune fără nicio teamă că, astăzi, o ţară fără infrastructură rutieră bine pusă la punct este una de mâna a doua, cu rating în scădere. Nu poţi dezvolta turismul - iar România ar putea trăi bine-mersi, fără probleme, dintr-o astfel de afacere -, nu poţi atrage investitori, nu poţi dezvolta proiecte transfrontaliere, nu poţi deveni o ţară preferată în tranzitul terestru de marfă, nu poţi fi inclus în