Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nu vrem regionalizare, vrem referendum! Gălăţenii sunt aşteptaţi pe 24 iulie la referendum

Publicat in Adevarul, luni 20 iunie 2011 ·

Consilierii judeţeni s-au reunit astăzi în şedinţă extraordinară pentru a vota data la care va avea loc referendumul. Cu 25 de voturi “pentru “ şi şase “împotrivă”, proiectul de hotărâre a trecut. Astfel, pe data de 24 iulie, gălăţenii sunt aşteptaţi la referendum.

Referendumul va fi demarat la nivelul întregului judeţ, iar gălăţenii vor trebui să răspundă la o singură întrebare, prin da sau nu: „Sunteţi de acord cu desfiinţarea judeţului Galaţi prin modificarea limitelor administrativ-teritoriale ale acestuia?".

Dacă se prezintă jumătate plus unu din electoratul prezent pe listele electorale, referendumul va fi validat. Dacă va trece, va avea valoare juridică şi desfiinţarea judeţului nu se va putea face.

„Cred că este un subiect de mare importanţă nu numai pentru locuitorii judeţului Galaţi, cât şi pentru întreaga populaţie a României. Dacă mă refer la nivelul judeţului nostru, prin noua reorganizare propusă de guvernanţii de astăzi, ar însemna pierderea identităţii şi a originilor locuitorilor judeţului Galaţi. Discutăm despre o împărţirea administrativ teritorială fără niciun criteriu, fără nicio direcţie, şi doar de a crea un nou val de proteste în România”,a declarat Eugen Chebac, preşedintele CJ Galaţi.

Unul dintre cei mai înverşunaţi critici ai „reorganizării teritoriale” a fost consilierul judeţean PSD, dr. Nicolae Bacalbaşa.

„Nici în gândurile mele cele mai negre nu aş fi crezut că aş putea să trăiesc momentele astea. Nu este reorganizarea României, ci sfârtecarea ei, în spatele căreia sunt interese geopolitice de care ţi-e şi frică să vorbeşti. Pătrăşcanu a spus că înainte de a fi comunist sunt român. A plătit-o cu viaţă. Nu ştiu dacă cineva de la PDL va plăti cu viaţa. Eu cred că pentru România o asemenea mutilare este o nenorocire. O asemenea chestiune nu se face fără ca cetăţenii să se pronunţe într-un ref

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atac terorist asupra ambasadei Israelului la Belgrad. Agresorul a fost ucis, un poliţist rănit

Mediafax acum o ora
Anunţul a fost făcut de ministrul sârb de Interne, Ivica Dacic. Atacatorul, a explicat oficialul, l-a lovit pe ofiţer în gât, iar poliţistul „a folosit arma în legitimă apărare, pentru a-l împuşca pe atacator, care a murit din cauza rănilor”. Poliţi

Al 8-lea transfer al verii pentru UTA Arad! Noul atacant al lui Mircea Rednic

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jordan Kadiri (24 de ani) este noul jucător al celor de la . Atacantul a semnat un contract pe un sezon cu posibilitate de prelungire.

Marşul Bucharest Pride 2024 se desfăşoară, sâmbătă, pe Calea Victoriei / Evenimentul este susţinut de 25 de ambasade / Anul trecut au fost peste 25.000 de paticipanţi, potrivit Accept România

News.ro acum 3 ore
Marşul Bucharest Pride 2024 se desfăşoară, sâmbătă, începând cu ora 16.00, în Capitală, evenimentul dedicat comunităţii LGBTQIA+ fiind organizat de Asociaţia Accept. „Anul acesta, strigăm «We are ready! Suntem pregătiţi/pregătite/pregătitx!» pe 29 i

A fost prins bărbatul care a dat alarma falsă cu bombă la Palatul de Justiție din Ploiești. Ce amendă a primit

Ziare.com acum 2 ore
Poliţiştii prahoveni l-au identificat pe autorul alarmei false cu bombă în urma căreia, joi, a fost evacuat Palatul de Justiţie din Ploieşti. Este vorba despre un bărbat din judeţul Ilfov. „Poliţiştii din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie P

Intervenție contracronometru a salvamontiștilor. Un turist a căzut de la peste 10 metri, pe scările din Canionul Tamina FOTO

Ziare.com acum o ora
Un turist s-a accidentat sâmbătă, 29 iunie, după o cădere de la o înălţime de peste zece metri pe scările din canionul Tamina. El a fost recuperat de către salvatorii montani braşoveni, care l-au transportat pe un drum forestier până la locul în car

Ciucă: În aceste zile, capitala României devine centrul discuţiilor despre securitatea Europei

Mediafax acum 45 minute
„Este o mare onoare să găzduim cea de-a 31-a Sesiune Anuală a Adunării Parlamentare a OSCE. Mulţumesc tuturor celor care au făcut posibilă organizarea la Bucureşti a acestui prestigios eveniment. Am convingerea că dezbaterile din aceste zile vor da

AUR va participa, luni dimineaţă, la consultările anunţate de Marcel Ciolacu privind data alegerilor prezidenţiale / Partidul condamnă lipsa de asumare a premierului

News.ro acum o ora
O delegaţie a Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR) vor participa, luni de la ora 11.00, la consultările anunţate de premierul Marcel Ciolacu cu privire la data alegerilor prezidenţiale din acest an. Delegaţia AUR va fi compusă din preşedintele AUR

Trei noi șalupe multirol au intrat în dotarea IGSU. Vor fi distribuite și la Constanța

Ziua Constanta acum 41 minute
Ministerul Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Situații de Urgență, continuă proiectele de creștere a capacității de răspuns și intervenție în situații de urgență. Sâmbătă, 29 iunie 2024, trei noi șalupe multirol, achiziționate în cadrul P

România, pe locul cinci în privinţa numărului de fani prezenţi la Euro-2024. Peste 92.000 de suporteri i-au susţinut pe tricolori la partidele din grupe

News.ro acum o ora
Peste 130.000 de fani turci au asistat la meciurile Euro 2024 din Germania, conform presei germane, pe baza datelor de la UEFA. România a fost susţinută la meciurile din faza grupelor de 92.000 de fani şi se află pe locul cinci în clasament, fiind d

Trenul Timișoara-Iași, întârziere de 5 ore. Motivul: o locomotivă defectă

Ziare.com acum 3 ore
Trenul IR 1831 Timişoara Nord - Iaşi, cu plecare din Timişoara Nord sâmbătă dimineaţă, 29 iunie, va ajunge la Iaşi cu o întârziere de aproximativ 300 de minute, informează CFR Călători printr-un comunicat. Potrivit sursei citate, întârzierea este ge

Vremea

București
acum

32°
sâm.

21°/33°
dum.

21°/36°
lun.

21°/38°
mar.

22°/35°
Iasi
acum

32°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°
lun.

20°/36°
mar.

19°/29°
Constanta
acum

31°
sâm.

21°/31°
dum.

22°/27°
lun.

20°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

32°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

18°/22°
Timisoara
acum

33°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/35°
lun.

22°/34°
mar.

17°/23°