Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bebeluş omorât de jocurile politice ale Elenei Udrea. Tragedia săracilor din localităţile ”de opoziţie”

Publicat in Jurnalul, luni 20 iunie 2011 ·

Foto: Intact Images Un bebeluş în vârstă de o lună, din localitatea vasluiană Vetrişoaia, a murit, luni dimineaţă, fiind intoxicat cu nitriţi ingeraţi odată cu laptele preparat cu apă din fântână. Autorul moral al acestei crime este ministerul Elenei Udrea. De doi ani de zile, MDRT nu a alocat niciun leu comunei Vetrişoaia, pentru finalizarea lucrărilor de aducţiune a apei. Asta, întrucât primarul localităţii este liberal şi nu democrat-liberal, ca Udrea. Ca atare, vetrişoienii nu au la dispoziţie decât apă din puţurile existente, infestată cu nitriţi.

Frăţiorul geamăn al bebeluşului familiei Hurmuzache este şi el, la ora scrierii acestor rânduri, în stare foarte gravă, fiind transportat de SMURD, cu elicopterul, la o clinică de specialitate din Iaşi.

Incidentul a avut loc la numai o zi după botezul gemenilor.

Potrivit Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui, părinţii au venit cu cei doi copii la dispensarul din comună luni dimineaţă, unul dintre bebeluşi fiind deja mort.

Medicul de familie din Vetrişoaia a sunat la numărul de urgenţă 112 şi a solicitat intervenţia unei ambulanţe.

"Pentru bebeluşul aflat în viaţă s-a luat măsura transportării la spitalul din Huşi, de unde, cel mai probabil, va fi transferat cu elicopterul SMURD la o clinică de specialitate din Iaşi. Din cele constatate de echipajul medical deplasat la intervenţie, gemenii au suferit o intoxicaţie cu nitriţi după ce mama copiilor le-a pregătit laptele praf cu apă nepotabilă dintr-o fântână din sat. Din păcate, pentru unul dintre ei, concentraţia ridicată de nitriţi a fost fatală", a declarat, luni, medicul Emad Woasouft din cadrul SAJ Vaslui.

Primarul din Vetrişoaia, Vasile Puiu a declarat, pentru Jurnalul Naţional, că localitatea nu are o sursă de apă potabilă. ”Toate fântânile sunt infestate cu nitriţi şi nitraţi. E o problemă veche, ca

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 8 ore
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 9 ore
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Florian Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Mă consider nevinovat”

HotNews acum 6 ore
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a transmis, vineri seară, prin intermediul avocatului său, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, alături generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, de cătr

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 9 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Şase state membre NATO vecine cu Ucraina încheie un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone”

News.ro acum 8 ore
Şase state membre NATO vecine ale Ucrainei - Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia şi Polonia - au ajuns la un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone” pentru a-şi apăra frontierele împotriva ”provocărilor”, anunţă vineri Guvernul lit

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum 9 ore
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

România va produce muniție pentru tancurile Abrams, spune Radu Oprea: Ne dorim să devenim principalul producător

HotNews acum 7 ore
Ministrul Economiei, Radu Oprea, a declarat vineri, la Digi24, că România a semnat un memorandum pentru transformarea unor fabrici din cadrul ROMARM într-un centru pentru producția de muniție pentru tancuri și că țara noastră își propune să devină p

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 13 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Marcel Ciolacu: Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis

Mediafax acum 12 ore
„Nea Sorin, Mihai, Tibi şi Costel au lucrat toată viaţa în Combinatul de la Oţelul Roşu. Ei au deschis noua linie de producţie şi tot ei au închis-o după Revoluţie. Acum sunt încrezători că vor auzi din nou sunetele de la cuptoare! Mi-au povestit câ

Consiliul UE a adoptat revizuirea regulilor Schengen / Modificări privind mișcările migratorii și situațiile de urgență sanitară

G4Media acum 11 ore
Consiliul Uniunii Europene a adoptat vineri o reformă a Codului Schengen, menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului european de liberă circulaţie şi să armonizeze restricţiil

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

18°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/18°
mar.

13°/18°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/23°
lun.

12°/22°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

13°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

12°/25°