În privinţa Basarabiei aveam discuţii şi pe vremea cînd lucram la Europa Liberă, fiindcă nu-i spuneam Republica Moldova, cum ar fi fost corect politic. Dar nu m-a cenzurat nimeni. Pentru mine politicienii basarabeni sînt cei care vor să dispară graniţa nefirească dintre România de dincoace şi de dincolo de Prut. Nu mă interesează culoarea lor politică, ci conştiinţa lor de basarabeni.

Acum văd că unii dintre cititorii acestui blog fac deosebiri politice în privinţa culorii realesului primar Dorin Chirtoacă. Chestiile astea mi le-au spus şi nişte prieteni apropiaţi din Chişinău, ca să mă lămurească asupra apelor politice de acolo. Sînt buni români, dar ei trăiesc în Republica Moldova, nu în Basarabia la care mă gîndesc eu. Asta e politica, însă mai devreme sau mai tîrziu, Republica Moldova, această invenţie sovietică, va dispărea, fiindcă spiritul basarabean n-a murit la Chişinău. Adolescenţii şi tinerii de acolo se simt români, dar nu vor să fie trataţi ca locuitorii unei provincii pe care fratele mai mare de la Bucureşti o învaţă să treacă strada democraţiei şi a patriotismului.

Basarabia e o ţară românească, în înţelesul vechi al cuvîntului, pe care ar trebui s-o privim cu respect real, adică să vrem să ne unim cu ea, de la egal la egal, nu să aşteptăm ca ea să ne bată la uşă. Fiindcă chiar dacă Basarabia e săracă, chiar dacă drumul ei spre Occident ar trebui să treacă prin România, spiritul basarabean are o rezistenţă şi o mîndrie cu care ar trebui să ne lăudăm, aşa cum o facem cu spiritul ardelean care a vrut unirea cu ţara.

Cîntecul frumoasei chelneriţe de la Chişinău

Tu ştii să le zîmbeşti 16 ore pe zi necunoscuţilor

Chiar şi atunci cînd te dor picioarele, de-ţi vine să ieşi din ele

Ca din papucii mici cu care lipăi prin cîrciumă.

Tu simţi că fiecare necunoscut are nevoie de zîmbetul tău,

Unii ca şi cum ţi l-ar cum