Mesajul a fost trimis. Multumesc!

NATO începe să piardă războiul cu propaganda lui Gaddafi

Publicat in Cotidianul, luni 20 iunie 2011 ·

Guvernul libian a anunţat moartea a 15 civili la vest Tripoli, în urma unui bombardament NATO. Purtătorul de cuvânt al guvernului a declarat că a fost bombardată rezidenţa lui Khoweildi al-Hamidi, un apropiat alui Muammar Gaddafi.

Un oficial NATO din Napoli, oraşul din care este coordonată misiunea din Libia, a declarat că Alianţa nu a desfăşurat nicio operaţiune în acea zona, în ultimele 24 de ore, informează Associated Press.

Acuzele guvernului sirian au prins NATO cu garda jos, venind la câteva ore după ce Alianţa a recunoscut că raidurile asupra capitalei libiene s-au soldat cu victime printre civilii a căror protecţie este principalul scop oficial al misiunii NATO. Incidentul a avut loc duminică. "Se pare că una dintre rachete nu a lovit ţinta dorită şi ca ar putea fi vorba despre o defecţiune tehnică, care se poate să fi cauzat victime civile", se arată într-un comunicat NATO.

"Facem tot posibilul pentru a evita victimele civile, dar, din păcate, uneori se pot întâmpla accidente. Regretăm profund pierderea vieţilor unor civili şi transmit condoleanţe familiilor îndoliate", a declarat Anders Fogh Rasmussen, secretarul general al NATO.

"NATO îşi pune în pericol credibilitatea; nu putem risca să ucidem civili. Nu putem continua cu problemele de comnicare, care nu ţin pasul cu propaganda zilnică a lui Gaddafi", a spus ministrul italian de Externe, Franco Frattinui, aflat la o reuniune a omologilor săi din UE, dedicată Libiei.

Incidentul din Tripoli este regretat şi de liderii rebelilor din Benghazi, care însă îl consideră vinovat pe Muammar Gadafi, care foloseşte civilii pe post de scuturi umane, în jurul cazărmilor din capitală.

Guvernul libian a anunţat moartea a 15 civili la vest Tripoli, în urma unui bombardament NATO. Purtătorul de cuvânt al guvernului a declarat că a fost bombardată rezidenţa lui Khoweildi al-Hamidi, un apro

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în timpul unui show aviatic în Portugalia. Un pilot a murit

HotNews acum 22 minute
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit, duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic desfășurat la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei. Un aparat Yakovlev Yak-52, pe aeroportul Aurel Vlaicu din București, în timpul unui show aviatic

Nicolae Ciucă: Eu cred că ar fi o greşeală să se rupă coaliţia şi să nu avem o guvernare stabilă, ar fi cea mai mare greşeală / Am închis cu decizia să avem alegerile prezidenţiale în septembrie

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat duminică, despre o posibilă rupere a coaliţiei, în contextul candidaturilor separate la alegerile prezidenţiale, că el crede că ar fi o greşeală să se rupă coaliţia şi să nu avem o guvernare stabilă, preci

Ligue 1: Ladislau Boloni a retrogradat cu Metz, după un retur dramatic

HotNews acum 2 ore
Metz a retrogradat în al doilea eșalon al fotbalului francez, după ce a remizat în returul barajului cu Saint-Etienne, scor 2-2 (3-4 la general). Ladislau BoloniFoto: Kristof Van Accom / Zuma Press / Profimedia Metz - Saint-Etienne 2-2 Metz a primit

MAE confirmă că cele două persoane decedate în apele fluviului Natisone au cetăţenie română

Mediafax acum 27 minute
MAE precizează că, duminică, reprezentanţii Consulatului General al României la Trieste au fost informaţi de autorităţile italiene asupra faptului că trupurile neînsufleţite a două dintre cele trei persoane declarate anterior dispărute au fost găsit

Nicolae Ciucă, despre o colaborare cu USR: Orice opţiune este pe masă / În această perioadă scurtă de când am intrat în politică am învăţat un lucru, în politică niciodată să nu spui niciodată

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat duminică despre o colaborare cu USR că orice opţiune este pe masă, el precizând că în această perioadă scurtă de când a intrat în politică a învăţat un lucru, şi anume că în politică niciodată să nu spui n

Ciucă, despre faptul că faptul că Mircea Geoană este favorit pentru preşedinţie în toate sondajele: Este foarte bine, pentru că nu toţi cei care au fost clasaţi primii în sondaje au câştigat alegerile

News.ro acum o ora
Nicolae Ciucă, preşedintele PNL, a declarat duminică despre faptul că faptul că Mircea Geoană este favorit pentru preşedinţie în toate sondajele că este foarte bine, pentru că nu toţi cei care au fost clasaţi primii în sondaje au câştigat alegerile.

Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară / Mireasa este fosta soacră a lui Roman Abramovici

HotNews acum 4 ore
Magnatul media Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în podgoria sa din California, relatează bbc.com. Rupert MurdochFoto: London Entertainment / Splash / Profimedia Images Murdoch, în v

Olaf Scholz, mesaj tranşant pentru Putin: Vom apăra fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO

Ziare.com acum 3 ore
Recenta mişcare a NATO de a-şi întări frontiera estică are ca scop descurajarea Rusiei, a declarat cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că alianţa va fi pregătită să se apere dacă va fi necesar, relatează R

Ministrul Muncii: În România avem un echilibru mai bun în ceea ce priveşte sustenabilitatea sistemului public de pensii decât în alte state membre ale Uniunii Europene

News.ro acum 2 ore
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, afirmă că România înregistrează „un echilibru mai bun” decât alte state din Uniunea Europeană în ceea ce priveşte sustenabilitatea sistemului de pensii. Afirmaţia a fost făcută în contextul în care ministrul

Topul Bookfest 2024: Care au fost cele mai vândute cărți la ediția din acest an

HotNews acum o ora
La ediţia a XVII-a a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, care s-a încheiat duminică la Romexpo, „Râsul dracului”, de Cristian Tudor Popescu, a fost cea mai vândută carte a editurii Polirom, urmată de volume semnate de Elif Shafak, Salman Rush

Vremea

București
acum

23°
dum.

19°/30°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
mie.

19°/31°
Iasi
acum

20°
dum.

18°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

16°/27°
Constanta
acum

20°
dum.

19°/26°
lun.

19°/24°
mar.

19°/24°
mie.

19°/28°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

14°/24°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

13°/23°
Timisoara
acum

18°
dum.

15°/27°
lun.

16°/23°
mar.

13°/23°
mie.

15°/27°