Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Meseria de negociator cu sinucigaşii a ajuns proiect de lege

Publicat in Jurnalul, marți 21 iunie 2011 ·

Poliţia locală s-ar putea lăuda, în curând, cu specialişti ca ai FBI. Deputatul doctor Tudor Ciuhodaru (PSD) a depus un proiect de lege pentru înfiinţarea postului de negociator cu sinucigaşii în cadrul poliţiei locale. Într-un comunicat de presă în susţinerea demersului său, Ciuhodaru spune că săptămâna trecută a negociat cu succes cu un tanar care ameninţa să se arunce de pe spitalul de neurochirurgie ,,N.Oblu” din Iaşi, din cauza conflictelor casnice legate de lipsa unui loc de muncă.

,,Negociatorii sunt cei care salvează vieţi în situaţii critice precum sinuciderile sau luările de ostatici. Arta dialogului şi pregătirea specială fac ca aceşti oameni să poată interveni în situaţii extreme, în care autoagresivitatea sau heteroagresivitatea sunt greu de controlat prin intervenţia forţelor de ordine”, spune Ciuhodaru.

Medicul deputat este autorul unui studiu recent, prezentat în exclusivitate de jurnalul.ro, din care reiese că rata sinuciderilor este în creştere alarmantă în România, pe fondul înrăutăţirii condiţiilor de viaţă.

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, aproximativ 2.740 de oameni se sinucid într-o zi (un milion într-un an), raportul fiind de 4 bărbaţi la o femeie.

Sinuciderile sunt cauza principală a morţilor violente (21%), urmate de accidentele în trafic (16%), otrăviri accidentale (14%) şi căderi de la înălţime (10%).

Pe plan global, rata medie a sinuciderilor este mai mare de 14 la suta de mii, la bărbaţi fiind 25 la suta de mii, iar la femei 6 la suta de mii.

În România, frecvenţa cazurilor de suicid a crescut între anii 1990 şi 2004 cu 30%, cu diferenţe semnificative între sexe. Adică, în timp ce pentru femei s-a înregistrat o foarte uşoară scădere, pentru bărbaţi rata aproape că s-a dublat.

Creşterea cea mai mare a ratei sinuciderilor s-a produs între anii 1990 şi 1995, după aceasta perioadă şi până în

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 5 ore
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 6 ore
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Florian Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Mă consider nevinovat”

HotNews acum 4 ore
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a transmis, vineri seară, prin intermediul avocatului său, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, alături generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, de cătr

Şase state membre NATO vecine cu Ucraina încheie un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone”

News.ro acum 5 ore
Şase state membre NATO vecine ale Ucrainei - Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia şi Polonia - au ajuns la un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone” pentru a-şi apăra frontierele împotriva ”provocărilor”, anunţă vineri Guvernul lit

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 6 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

România va produce muniție pentru tancurile Abrams, spune Radu Oprea: Ne dorim să devenim principalul producător

HotNews acum 4 ore
Ministrul Economiei, Radu Oprea, a declarat vineri, la Digi24, că România a semnat un memorandum pentru transformarea unor fabrici din cadrul ROMARM într-un centru pentru producția de muniție pentru tancuri și că țara noastră își propune să devină p

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 12 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum 6 ore
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 11 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Marcel Ciolacu: Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis

Mediafax acum 9 ore
„Nea Sorin, Mihai, Tibi şi Costel au lucrat toată viaţa în Combinatul de la Oţelul Roşu. Ei au deschis noua linie de producţie şi tot ei au închis-o după Revoluţie. Acum sunt încrezători că vor auzi din nou sunetele de la cuptoare! Mi-au povestit câ

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

19°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/18°
mar.

13°/18°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

12°/22°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

13°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

12°/25°