Pe 18 iunie 1951, un tren format din mai multe bou-vagoane se oprea în gara comunei Perieţi, regiunea Ialomiţa. Din vagoane au coborât oameni şi animale, fiind conduşi în aceeaşi zi către ceea ce aveau să numească „acasă": pustietatea Bărăganului.

Recent, s-au împlinit 60 de ani de la formarea celor 18 sate noi din mijlocul Câmpiei Bărăganului. Comuniştii au adus, în iunie 1951, peste 5.000 de familii care să „locuiască" în câmp, pe locuri parcelate a câte 2.000-2.500 metri pătraţi fiecare, marcate de jur-împrejur doar cu ţăruşi.

„Atunci când am coborât în gara Perieţi, ni s-au întipărit în minte trei culori: cenuşiul prafului care era dincolo de peron, verdele culturilor care erau nelucrate şi galbenul rapiţei", îşi aminteşte Viorel Mariuţan, copil în vârstă de 4 ani atunci când a ajuns în Bărăgan. Tatăl său, un bătrân care nu-şi arată cei 88 de ani, stă lângă el în curtea casei familiei dintr-o comună de lângă Bucureşti. Îşi întrerupe fiul, scurt şi sec: „Acum mă laşi pe mine să continui povestea?!". Viorel se retrage şi rămânem cu bătrânul care, în ciuda celor trei „deportări" pe care le-a trăit, se consideră un învingător şi spune, cu zâmbetul pe buze, că tot ce i s-a întâmplat în viaţă nu i-a adus decât bucurie. „Dar să o luăm cu începutul... 1944", spune bătrânul.

„Plecaţi unde ştiţi în lumea asta!"

Pe 3 aprilie 1944, Petre Mariuţan, basarabean din comuna Cotigeni, raionul Hotin, lua calea pribegiei împreună cu soţia sa. A doua zi, l-au urmat părinţii şi cei 11 fraţi. În aceeaşi perioadă familia lui Ilie Frunză lăsa în urmă casa din Cernăuţi, îndreptându-se către Moldova de dincolo de Prut. Atunci nu se cunoşteau, dar aveau să se întâlnească în 1946 în comuna timişoreană Şandra, iar în 1951 în pustietatea prăfuită a Bărăganului.

Familiile Mariuţan şi Frunză au fost doar două dintre cele câteva mii de familii din Basarabia care au f