Moscova, vechea şi actuala capitală a Rusiei, şi Sankt Petersburg, capitala nouă construită de ţarul care a regândit Rusia modernă, sunt două oraşe cu tradiţii diferite şi cu o rivalitate teribilă. Rusia este o ţară bicefală. E aşa cum arată şi stema: un vultur cu două capete. Cele două capete ale Rusiei sunt cele două capitale tradiţionale ale ei care-şi revendică întâietatea.

Petersburgul este, indiscutabil, perla coroanei imperiului ţarist în care se vede ambiţia şi puterea unui colosal imperiu şi mai ales ambiţia unui ţar vizionar. Este poate primul oraş european modern apărut din determinarea unui om şi din supunerea unui Imperiu.

Un oraş făcut după toate regulile raţionalităţii moderne europene: totul e geometrie, peste tot vezi amprenta arhitecturală a ce a dat mai bun Europa acelor vremuri. Petersburgul este poate esenţa modernităţii ruse: e un amestec între raţionalitatea europeană şi dorinţa de emancipare, întemeiate printr-o voinţă pasională pe mlaştina abisală nordică.

Literatură, marcată de ruptură

Există însă un paradox legat de acest oraş din care, cred eu, s-a născut una dintre cele mai consistente polemici ruseşti care avea să marcheze viaţa culturală şi social-politică a ţării. Petersburgul a fost mult mai uşor construit decât populat. În această bijuterie arhitecturală, în care erau invitaţi să locuiască aristocraţii şi cinovnicii lui Petru cel Mare pentru a conduce Imperiul, ruşii nu se regăseau.

Muzeul Ermitaj

Pentru ei locuirea în acest oraş a fost un lung proces de adaptare, un adevărat chin şi o ruptură internă profundă. O bună parte a literaturii ruse este marcată de această ruptură, de această inadaptare, de acest conflict interior.

Tradiţional, Petersburgul este considerat capitala culturală a Rusiei, cu toate că marea parte a intelectualităţii ei a activat î