Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Petrică, un dinozaur care a populat Dunărea

Publicat in Romania Libera, marți 21 iunie 2011 ·

Petrică, Karma şi Rita au fost unii dintre cei 150 de "dinozauri" care au fost eliberaţi în Dunăre pentru repopularea fluviului. După ce s-au agitat câteva minute în nişte bazine mici dintr-o dubă albă, fiecare sturion de 1,8 kilograme a fost aruncat în apele Dunării de către invitaţii unui eveniment dedicat biodiversităţii.

"Sturionii sunt rezultatul unei mutaţii speciale şi sunt în Dunăre de milioane de ani, cu mult timp înaintea oamenilor. Sunt ca nişte dinozauri şi este o minune că au supravieţuit până în prezent", spune doctorul Radu Suciu de la centrului Caviar House, locul în care au fost crescuţi peştii.

Speriaţi, nerăbdători şi timizi în faţa camerei de fotografiat, fiecare sturion şi-a aşeptat rândul pentru a ajunge la libertatea oferită de mâinile "părinţilor adoptivi". Însă rolul noilor părinţi nu s-a terminat o dată cu eliberarea sturionilor în apă, pentru că peştii pot fi supravegheaţi prin intermediul unui cip care le-a fost implantat. Astfel, fiecare persoană îşi va putea recunoaşte sturionul după o serie unică.

Sturionii eliberaţi, în vârstă de 4 ani provin din 14 păstrugi sălbatice şi urmează să se întoarcă în fluviu pentru reproducere în aproximativ patru ani. "Sturionul are neşansa de a fi considerat un deliciu gastronomic, de aceea numărul lor a scăzut considerabil şi este o specie ce trebuie protejată. S-au luat măsuri puternice în această direcţie, iar din 2006 până în prezent am repopulat Dunărea cu aproximativ 400.000 de exemplare", a spus guvernatorul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, Grigore Baboianu.

Pescuitul sturionilor a fost interzis prin lege în România din 2006 până în 2016, după ce specialişti internaţionali au stabilit că specia este pe cale de dispariţie. Pe această durată de zece ani, sturionii sunt pescuiţi numai în vederea reproducerii.

Lansarea sturionilor în apele Dunării a marcat încheierea a

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 10 ore
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 9 ore
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Florian Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Mă consider nevinovat”

HotNews acum 8 ore
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a transmis, vineri seară, prin intermediul avocatului său, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, alături generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, de cătr

Regizorul Morgan Spurlock, nominalizat la Oscar pentru Super Size Me, a murit la 53 de ani

News.ro acum o ora
Regizorul nominalizat la Oscar Morgan Spurlock, cunoscut mai ales pentru filmul său din 2004 despre fast-food, Super Size Me, a murit la vârsta de 53 de ani, relatează BBC. În documentarul Super Size Me, Spurlock a trăit o lună întreagă cu o dietă b

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 11 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

România va produce muniție pentru tancurile Abrams, spune Radu Oprea: Ne dorim să devenim principalul producător

HotNews acum 8 ore
Ministrul Economiei, Radu Oprea, a declarat vineri, la Digi24, că România a semnat un memorandum pentru transformarea unor fabrici din cadrul ROMARM într-un centru pentru producția de muniție pentru tancuri și că țara noastră își propune să devină p

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum 10 ore
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

Şase state membre NATO vecine cu Ucraina încheie un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone”

News.ro acum 9 ore
Şase state membre NATO vecine ale Ucrainei - Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia şi Polonia - au ajuns la un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone” pentru a-şi apăra frontierele împotriva ”provocărilor”, anunţă vineri Guvernul lit

Marcel Ciolacu: Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis

Mediafax acum 13 ore
„Nea Sorin, Mihai, Tibi şi Costel au lucrat toată viaţa în Combinatul de la Oţelul Roşu. Ei au deschis noua linie de producţie şi tot ei au închis-o după Revoluţie. Acum sunt încrezători că vor auzi din nou sunetele de la cuptoare! Mi-au povestit câ

Consiliul UE a adoptat revizuirea regulilor Schengen / Modificări privind mișcările migratorii și situațiile de urgență sanitară

G4Media acum 12 ore
Consiliul Uniunii Europene a adoptat vineri o reformă a Codului Schengen, menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului european de liberă circulaţie şi să armonizeze restricţiil

Vremea

București
acum

18°
sâm.

16°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

18°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/18°
mar.

13°/18°
Constanta
acum

18°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

12°/22°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

13°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

12°/25°