Traian Băsescu nu a reușit să se înțeleagă cu liderii opoziției nici în privința reorganizării administrativ-teritoriale, nici în privința revizuirii Constituției. Discuțiile dintre șeful statului și Crin Antonescu și Victor Ponta s-au transformat într-un schimb de replici tăioase. Totul s-a petrecut în fața presei care a avut acces la întreaga discuție dintre președinte și liderii USL. Crin Antonescu și Victor Ponta au propus amânarea revizuirii Constituție și au cerut instalarea unui guvern tehnocrat și alegeri anticipate. Președinte le-a reproșat în schimb că vor să arunce țara în criză. Ponta și Antonescu s-au ridicat de pe fotolii și au părăsit consultările după o jumătate de oră de discuții aprinse cu Traian Băsescu. Sursa: CODRIN PRISECARU
1 /.
Președintele Traian Băsescu i-a anunțat pe reprezentanții opoziției că nu renunță la principiul confiscării rapide a averilor nejustificate în ciuda deciziei judecătorilor Curții Constituționale. Traian Băsescu s-a arătat deschis la propunerea ca Senatul să fie transformat într-o cameră a reprezentanților regionali, ceea ce înseamnă menținerea bicameralismului, dar a insistat ca numărul parlamentarilor să nu depășească 300.
Iata cum a decurs dialogul la Cotroceni:
Protocol
Traian Băsescu: Cât timp doriţi să asiste presa la discuţii?
Crin Antonescu: Din partea noastră, poate să rămână tot timpul de care dispune. Dvs. sunteţi gazda.
Traian Băsescu: Palatul Cotroceni are nişte cutume, le schimbaţi dacă o să ajungeţi aici.
Problemele reorganizării și alegerilor anticipate
Traian Băsescu: Ideea dumneavostră de reprezentare a teritoriului într-o camera mi se pare rezonabilă dacă se păstrează numărul redus de parlamentari Decizia CCR contravine deciziile CE din 2005 prin care se stabilește un regim rapid de confiscarea a averilor licite. Solicit sprijinul opoziției pentru cele