Anul trecut, la bugetul statului s-au încasat doar 66,5 mld. lei şi am cheltuit 102,6 mld. lei
Statul a plătit 1,1 milioane lei, garanţii acordate pentru 6 beneficiari executaţi în cadrul Programului Prima Casă
Execuţia bugetului de stat de anul trecut arată că încasările, în sumă de 66,54 mld.lei, sunt cu 3,18 mld. lei sub nivelul prevederilor bugetare definitive, iar plăţile efectuate, 102,62 mld. lei, sunt cu 4 mld. lei sub nivelul creditelor bugetare definitive, se arată în nota de prezentare a contului general anual de execuţie a bugetului de stat, publicat ieri pe site-ul Ministerului de Finanţe. Astfel, deficitul bugetar realizat anul trecut, în valoare de 36,08 mld lei, este cu 865,2 milioane lei sub nivelul prevederilor bugetare definitive", se mai arată în document.
Principalele surse de venituri la bugetul de stat sunt reducerea impozitului de profit din partea băncilor comerciale, dar şi creşterea cu 4,5% a impozitului pe profit achitat de companii. "Impozitul pe profit încasat în sumă de 10 miliarde lei, cu 126,4 milioane lei (1,2%) peste nivelul prevederilor bugetare definitive, reprezintă 15,2% în totalul veniturilor încasate şi 2,0% din PIB. Comparativ cu anul 2009, impozitul pe profit prezintă o diminuare de 526,2 milioane lei (5,0%), din care o creştere aferentă impozitului pe profit de la agenţii economici de 424,2 milioane lei (4,5%) şi o diminuare aferentă impozitului pe profit de la băncile comerciale de 950,4 milioane lei (77,4%)", se arată în documentul postat pe site-ul Finanţelor.
Majorarea TVA a adus venituri suplimentare de 10 mld. lei
În plus, statul a mai încasat din TVA 49,48 miliarde lei, cu 10 miliarde peste prevederile bugetare, ca urmare a majorării taxei de la 19% la 24%, iar din accize - 16,21 mliliarde lei. Comparativ cu anul 2009, veniturile încasate din accize au crescut 13,6% d