Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Delta Hospital - "dovada că în România încă se mai poate"

Publicat in Romania Libera, marți 21 iunie 2011 ·

Marţi a avut loc inaugurarea oficială a celei mai noi clinici private din România, Delta Hospital. Vorbind despre proiectul care se desfăşoară sub motto-ul - "Profesioniştii fac diferenţa", Dr. Cătălin Copăescu, directorul spitalului, afirmă că "este un vis ambiţios devenit realitate".

Noul centru medical include un spital cu o capacitate de 55 de paturi în rezerve de lux şi ambulatoriu cu dotări de ultimă oră şi reprezintă o investiţie cu o valoare estimată de 13 milioane de euro. Spitalul ultramodern oferă o gamă completă de servicii medicale necesare pacienţilor, de la consultaţii până la tratamente medicale şi chirurgicale de top. O mare realizare în câmpul chirurgical va fi executarea de operaţii robotice începând cu finele anului. Inaugurarea unui astfel de spital este în opinia doctorului Dana Jianu "dovada că în România încă se mai poate".

Deşi clinica a fost inaugurată abia ieri, ambulatoriul este funcţional de la începutul anului, iar sub bisturiu au trecut deja 100 de pacienţi, cazuri operate cu succes de obezitate. De altfel, 70% dintre cazurile tratate au legătură cu obezitatea, spune Dr. Copăescu.

"Majoritatea apelează la operaţiile chirurgicale pentru frumuseţe, nu pentru bolile pe care le presupune mărimea XXL. Sfătuim pacienţii să încerce să slăbescă acasă înainte de a se opera.", mărturiseşte acesta. Aceste operaţii s-au desfăşurat în singurul Centru de Excelenţă în Chirurgie Bariatrică din România şi din Europa de est, găzduit de Delta Hospital.

Pe lângă servicii medicale de calitate şi aparatură performantă, personalul îşi propune să asigure confortul necesar persoanelor aflate în suferinţă. Acestea se vor recupera în rezervele spaţioase aflate la etajul trei, cu orice dorinţă îndeplinită la apăsarea unui buton.

În ceea ce priveşte echipa de medici, Dr. Dana Jianu susţine că "este foarte important să ai profesionişti

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 2 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum o ora
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 57 minute
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 2 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei: Aşteptarea este ca în doi ani Tarom să devină o companie profitabilă. Statul român nu mai are voie să dea alţi bani Tarom

News.ro acum 5 ore
Ajutorul de stat individual de restructurare aprobat de Guvern în favoarea Tarom reprezintă ultimii bani pe care statul român mai are voie să-i dea către transportatorul aerian naţional, a declarat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bog

Urs observat în centrul staţiunii Sinaia. Localnicii şi turiştii au primit mesaj RO-Alert

News.ro acum o ora
Un urs şi-a făcut apariţia, sâmbătă seară, în zona centrală a staţiunii Sinaia, iar autorităţile au transmis mesaj RO-Alert localnicilor şi turiştilor pentru a-i avertiza asupra pericolului.

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 5 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 4 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Vremea

București
acum

16°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

19°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

13°
dum.

13°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
mie.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°