Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum se construieşte o poveste jurnalistică: Albumul anonim cu fotografii din Al Doilea Război Mondial

Publicat in Romania Libera, miercuri 22 iunie 2011 ·

Ieri, blogul Lens al publicaţiei americane New York Times a publicat un album cu fotografii din cel de-Al Doilea Război Mondial: deţinuţi ruşi şi evrei, prim-planuri cu Adolf Hitler, fotografii pe de frontul de Est şi cu o femeie care apare constant în majoritatea celor 214 imagini.

Puteţi vedea aici câteva din fotografiile cuprinse în albumul publicat de New York Times.

Ajutaţi de cititori, jurnaliştii au aflat că este vorba de Franz Krieger, originar din Salzburg, Austria, care a trăit până în 1993. Femeia care apare în multe dintre fotografii este soţia lui, Frieda, care a murit în 17 noiembrie 1944, împreună cu fetiţa lor de doi ani, într-un raid al forţelor aeriene americane, care au bombardat oraşul austriac.

O cititoare, Harriet Scharnberg, a postat următorul mesaj: "Fotografiile au fost făcute de Franz Kriger (1914-1993), care a lucrat ca fotojurnalist în Salzburg. În 1941, a fost în Minsk, ca membru al Reichs-Autozug Deutschland. În Minsk, a fotografiat prizonieri sovietici şi ghetoul evreiesc. Când s-a întors, l-a fotografiat pe Hitler la întâlnirea cu amiralul Miklos Horthy din Marienburg." Ea cunoştea aceste informaţii, întrucât îşi dă doctoratul în fotografia de propagandă nazistă, la Universitatea Martin Luther.

Cine este fotojurnalistul nazist

După ce a absolvit Universitatea din Viena, Krieger şi-a deschis o afacere în Salzburg, însă îşi dorea să fie fotojurnalist. După anexarea Austriei de Germania nazistă, Krieger începe să lucreze pentru o divizie administrativă nazistă,Reichs-Autozug Deutschland. Între 1938 şi 1941, face cele mai importante fotografii, apreciază Peter F. Kramml, în cartea "Fotojurnalismul, în umbra propagandei naziste şi a războiului", citată de New York Times.

Franz Krieger devine membru al Partidului Nazist şi al poliţiei speciale naziste, Schutzstaffel, dar părăseşte SS-ul în 1941 şi devine me

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizare meteorologică Cod roşu în Bucureşti

Mediafax acum 6 ore
Fenomenele avertizate în Capitală sunt grindină de mari dimensiuni, vijelie cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale care vor totaliza 30....40 l/mp, descărcări electrice. „Sistemul convectiv se deplasează dinspre vestul spre estul municipiului

UPDATE - Volodimir Zelenski: Ucraina şi Statele Unite au semnat cel mai puternic acord de la independenţa statului nostru / Ce prevede acordul

News.ro acum 4 ore
Acordul bilateral de securitate semnat cu Statele Unite confirmă fiabilitatea sprijinului Statelor Unite pentru independenţa Ucrainei, a declarat joi preşedintele Volodimir Zelenski, în timpul conferinţei de presă comune cu preşedintele Statelor Uni

UPDATE - Cod roşu de furtună în Bucureşţi şi Ilfov / Vijelii, grindină şi căderi însemnate de precipitaţii / Mesaj RO-Alert / Zboruri deviate / 200 de intervenţii ale pompierilor în

News.ro acum 4 ore
Meteorologii anunţă, joi seară, cod roşu de furtună în municipiul Bucureşti, dar şi în judeţul Ilfov, fiind emis mesaj RO-Alert. Pompierii au avut aproximativ 200 de intervenţii. UPDATE: ”Ca urmare a fenomenelor meteo, pe durata codurilor de vreme r

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum 10 ore
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 9 ore
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Alianţa PSD-PNL - 48.56%, AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48% / Cine mai trimite reprezentanţi în PE – rezultate parţiale, ora 20.00 / Rezultate finale pentru secţiile din străinătate

News.ro acum 7 ore
Alianţa PSD-PNL a obţinut 48.56% dintre mandatele de parlamentari europeni, urmată de AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48%, potrivit rezultatelor provizorii transmise, joi, de Biroul Electoral Central. Potrivt BEC, în ceea ce pr

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum 9 ore
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

Rusia acuzată de SUA, Marea Britanie și Canada de complot pentru influenţarea alegerilor din Republica Moldova

Ziare.com acum 6 ore
Rusia a fost acuzată joi, 13 iunie, de către Statele Unite, Marea Britanie şi Canada, într-o declaraţie comună, că pune la cale un complot pentru a influenţa rezultatul alegerilor prezidenţiale din octombrie din Republica Moldova şi pentru a incita

Acţionarii Tesla au aprobat mega-plata de 56 de miliarde de dolari pentru Elon Musk

News.ro acum 3 ore
Mobilizarea Tesla şi a patronului său Elon Musk a dat roade: uriaşul său plan de remunerare în valoare de 56 de miliarde de dolari a fost din nou aprobat de acţionarii constructorului auto, după ce în ianuarie fusese anulat de justiţie, relatează AF

Vasile Bănescu critică „idolatrizarea extatică a divertismentului bășcălios”, după momentul Babasha de la concertul Coldplay

HotNews acum 11 ore
Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, s-a implicat și el, joi, în dezbaterea momentului provocată de momentul neașteptat de miercuri seară de la concertul Coldplay de pe Arena Națională, criticând „«patriotismul» zgomotos și bi

Vremea

București
acum

18°
vin.

17°/25°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/30°
lun.

20°/33°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

12°/26°
lun.

16°/29°
Constanta
acum

18°
vin.

17°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/23°
lun.

19°/26°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

13°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/25°
lun.

15°/26°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°
lun.

19°/30°