Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şi-a împuşcat soţia în toaletă după ce s-a îmbătat criţă. S-a trezit din aburii alcoolului în arest

Publicat in Adevarul, miercuri 22 iunie 2011 ·

Romulus Ştefan, bărbatul de 53 de ani care într-un exces de furie şi-a împuşcat soţia în picior, a fost arestat preventiv de Tribunalul Caraş-Severin pe o perioadă de 29 de zile. A recunoscut şi regretat fapta, dar nu a scăpat de cătuşe.

În timp ce Olga Ştefan se afla pe patul spitalului din Caransebeş, cu o plagă împuşcată în picior, soţul său, Romulus, trezit din beţie, ajunsese în faţa magistraţilor de la Tribunalul Caraş-Severin cu propunere de arestare preventivă. “În dimineaţa zilei de 20 iunie, în jurul orelor 8.30, Poliţia Municipiului Caransebeş a fost sesizată de către personalul medical al Spitalului Municipal Caransebeş cu privire la faptul că, la secţia primiri urgenţe, a fost adusă o femeie în vârstă de 47 de ani, care a declarat că a fost împuşcată în picior de soţul său”, a prezentat firul evenimentelor, Ancuţa Cărbunaru, de la IPJ Caraş-Severin.

Într-adevăr, oamenii legii au concluzionat că, pe fondul consumului de alcool şi al unor certuri în familie, Romulus a tras, prin uşa de lemn a toaletei în care se ascunsese femeia, cu o armă confecţionată artizanal. Şi-a nimerit soţia în picior, motiv pentru care s-a ales cu dosar penal pentru săvârşirea mai multor infracţiuni. ” La Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin se află în curs de cercetare penală un dosar ce are ca obiect săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi uz de armă letală”, a precizat procurorul Valentin Cârstea.

„Secţia penală a Tribunalului Caraş-Severin a fost sesizată cu o propunere de arestare preventivă. În fapt, procurorul criminalist a colectat date şi indicii temeinice privind săvârşirea de către inculpat a mai multor infracţiuni ce au fost îndreptate către soţia sa. În urma folosirii unei arme artizanale şi executării unui foc cu aceasta, victima a suferit leziuni la nivelul coapse

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Ucraina a învins Slovacia, scor 2-1, revenind de la 0-1. Ucrainenii sunt pe locul doi în grupa în care România este lider

News.ro acum 45 minute
Echipa naţională a Ucrainei a învins vineri, la Dusseldorf, scor 2-1, echipa naţională a Slovaciei, într-un meci din grupa E a turneului final Euro 2024. Slovacii au condus cu 1-0. Slovacii au avut în minutul 10 prima ocazie, dar şutul lui Haraslin

DNSC: Atacuri de tip DDoS ale unor grupări de atacatori afiliaţi Rusiei împotriva unor site-uri din România

Mediafax acum 38 minute
Implementarea unui serviciu de protecţie împotriva DDoS (care detectează traficul anormal şi îl redirecţionează); Realizarea unui plan în caz de dezastru pentru a asigura eficienţa comunicării, ameliorării şi recuperării în contextul unui atac DDoS.

Un copil 3 ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren. Unde s-a produs tragedia

Ziare.com acum o ora
ISU Maramureș a anunțat că un copil în vârstă de 3 ani şi-a pierdut viaţa, vineri, 21 iunie, după ce a fost surprins sub roţile unui vagon de tren. Tragedia a avut loc în comuna Leordina, din județul Maramureș. "Un copil în vârstă de trei ani a fost

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum 2 ore
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Ambasada SUA, după retragerea lui Klaus Iohannis: Un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

Gandul acum 46 minute
Decizia președintelui Klaus Iohannis de a-și retrage candidatura pentru funcția de secretar general al NATO a fost primită ca un semn al angajamentului României de a menține unitatea și consensul în cadrul Alianței. Lucru care reiese dintr-un răspun

Diana Şoşoacă vrea o candidatură la prezidenţiale: Pentru prima dată în patru ani, o să am şi eu birou. Am nevoie să stau aici până în decembrie, să rezolv nişte probleme. Pe urmă o să ne ocupăm de altă poziţie

News.ro acum o ora
Preşedinta SOS România Diana Şoşoacă a făcut un video alături de viitorul ei coleg eurodeputat Luis Lazarus, în faţa clădirii PE de la Bruxelles, şi a precizat că va sta câteva luni, până în decembrie, ca europarlamentar, după care „o să ne ocupăm d

Trump se răzgândeşte în domeniul migraţiei şi promite cardul verde migranţilor străini cu studii superioare în SUA

News.ro acum o ora
Donald Trump - adeptul restricţiilor în domeniul imigraţiei - vrea ca Guvernul american să acorde ”în mod automat” un titlu de reşedinţă permanentă străinilor care deţin diplome în învăţământul superior din Statele Unite - o măsură anunţată cu doar

Vasilcoiu: Am fost informat astăzi că organizaţia PSD Dolj mi-a retras sprijinul politic şi că urmează să fiu înlocuit din funcţia de secretar de stat din Ministerul Muncii

News.ro acum o ora
Cristian Vasilcoiu a anunţat că a fost informat, vineri, că reprezentanţii organizaţiei PSD Dolj i-au retras sprijinul politic şi urmează să fie înlocuit din funcţia de secretar de stat din Ministerul Muncii. „Prieteni, Ca să nu aflaţi din Monitorul

Reacția Moscovei la intenția Republicii Moldova de a adera la UE: Mulţi cetăţeni moldoveni doresc apropierea de RUSIA

Gandul acum o ora
Chișinăul refuză să colaboreze cu Moscova, fapt care nemulțumește un număr mare de locuitori ai Republicii Moldova, a declarat purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, în cadrul unei conferințe de presă, potrivit TASS. Știm că mulți

Peste 50°C la Roma, înregistrate într-o filmare Greenpeace Italia cu o cameră termică cu infraroşu. Incendiu de pădure în sud-estul Romei

News.ro acum o ora
Greenpeace Italia a difuzat imagini filmate cu o cameră termică cu infraroşu, la Roma, care a înregistrat o temperatură de peste 50°C, în contextul în care Italia este afectată de anticiclonul african ”Minos”, care provoacă un val de căldură cu temp

Vremea

București
acum

32°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

24°
vin.

21°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

31°
vin.

17°/31°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

35°
vin.

20°/36°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°