Gruparea Chelsea speră "să ajungă la un acord" cu tehnicianul portughez André Villas Boas, care şi-a reziliat contractul cu FC Porto, pentru a-i succede lui Carlo Ancelotti, informează Mediafax.
"Anunţăm că a fost activată clauza de reziliere. Putem confirma că suntem interesaţi de el şi sperăm să ajungem la un acord cu el şi să-l anunţăm cât mai repede", a anunţat Chelsea pe site-ul oficial.
Gruparea FC Porto a anunţat, marţi, că a primit de la antrenorul Andre Villas-Boas suma de 15 milioane de euro, reprezentând clauza de reziliere a contractului, în locul său fiind numit secundul Victor Pereira.
La 33 de ani, după un singur sezon, Villas-Boas, fost secund al lui Jose Mourinho, a adus trei trofee pentru FC Porto în 2010/2011: campionatul, Cupa Portugaliei şi Liga Europei, fiind cel mai tânăr tehnician care reuşeşte să câştige o cupă europeană.
Săptămâna trecută, directorul clubului Chelsea, Ron Gourlay, a declarat că succesorul lui Carlo Ancelotti va fi numit "într-o săptămână sau două sau poate chiar mai puţin".
Gruparea Chelsea speră "să ajungă la un acord" cu tehnicianul portughez André Villas Boas, care şi-a reziliat contractul cu FC Porto, pentru a-i succede lui Carlo Ancelotti, informează Mediafax.
"Anunţăm că a fost activată clauza de reziliere. Putem confirma că suntem interesaţi de el şi sperăm să ajungem la un acord cu el şi să-l anunţăm cât mai repede", a anunţat Chelsea pe site-ul oficial.
Gruparea FC Porto a anunţat, marţi, că a primit de la antrenorul Andre Villas-Boas suma de 15 milioane de euro, reprezentând clauza de reziliere a contractului, în locul său fiind numit secundul Victor Pereira.
La 33 de ani, după un singur sezon, Villas-Boas, fost secund al lui Jose Mourinho, a adus trei trofee pentru FC Porto în 2010/2011: campionatul, Cupa Portugaliei şi Liga Europei, fiind cel mai tânăr tehnician care r